Dacă vrem să ne lăsăm conduşi în lung şi-n lat pe drumul cunoaşterii, sâmbătă, de la ora 18:50, avem ocazia. Reperele sunt TVR1 şi Teleenciclopedia.
Ediția este disponibilă online pe TVR+ până în data de 24 octombrie.
Sumarul ediţiei din 17 octombrie:
Comori toscane. Teritoriul pisan
Predecesorii lui Filippo Brunelleschi – celebrul arhitect – au dăruit orașului Vicopisano impresionante monumente arhitectonice, între care se numără şi Biserica parohială, cu dublul hram, Înălțarea Maicii Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul. Aceasta a fost refăcută în veacul al XII-lea, în stil romanic pisan, dintr-o capelă datând din anul 934.
Ţara Galilor
Coasta nordică a Peninsulei Lleyn atrage în special pescăruşi şi cormorani (Phalacrocorax aristotelis). Excelenţi înotători, cormoranii se pot scufunda până la 45 de metri, în căutarea peştilor sau a algelor pentru cuib.
Volubilis
În această ediţie continuăm descoperirea celui mai important sit arheologic roman din Maroc, ce face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Tamarinul
Acacia heterophylla preferă arealele cuprinse între 1200 şi 2000 de metri altitudine – drept care i s-a zis şi Tamarin de Podiş. Gazda sa este Insula Réunion din Arhipelagul Mascarene, situat în Oceanul Indian, la aproximativ 700 de kilometri de Madagascar.
***
Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.
Redactor: Oana Haşegan. O emisiune de Cornelia Rădulescu
***
Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare. Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.