loader
Foto

Artista Daniela Frumușeanu, la „Biografii necesare”: Primii noştri judecători suntem noi înşine. În artă, nimic nu este uşor | VIDEO

TVR Cultural a redifuzat, în 17 martie, dialogul dintre Ileana Ploscaru Panait și Daniela Frumușeanu, artistă vizuală cu specializarea tapiserie-imprimerie și profesoară la Universitatea de Arte București.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, artistă vizuală și realizatoarea „Biografii necesare”

În frumoasa casă din răspântie, agăţată undeva deasupra străzii aglomerate, un spaţiu de atelier prinde viaţă, odată ce eşti întâmpinat în prag cu un zâmbet larg de Daniela Frumuşeanu. Nu ne-am mai văzut de câţiva ani, dar recuperăm repede, pentru că timpul nu pare să aibă prea mare importanţă când lumile interlocutorilor sunt oarecum apropiate.

Încă din anii de liceu, Daniela Frumuşeanu s-a îndreptat către studiul artelor textile. Tapiseria şi imprimeurile i-au deschis multe căi de investigaţie plastică. Seriozitatea şi pasiunea cu care s-a apropiat de o tehnică laborioasă precum arta tapiseriei, ce implică nu doar rigurozitate, ci şi un meşteşug care se deprinde în ani de exerciţiu şi infinitele variaţiuni pe care le presupune imprimarea pe material textil i-au dat posibilitatea unei căutări permanente, a unei creativităţi expuse de multe ori unui travaliu excesiv.

Rigoarea şi versatilitatea i-au asigurat Danielei Frumuşeanu o satisfacţie care a condus-o spre experimente dintre cele mai diverse, accesând, în egală măsură, tehnicile grafice - serigrafia şi linotipul, colajul, broderia, pictura, cărţile obiect - într-o dinamică greu de stăpânit.

Daniela Frumuşeanu împarte cu generozitate din experinţa sa profesională. Pasiunea cu care lucrează şi secretele meseriei le sunt împărtăşite tinerilor artişti cu o atenţie aproape maternă. Este profesoară la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Decorative şi Design, Departamentul Arte Textile şi Design Textil. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, dar şi a altor asociaţii profesionale de renume. Cu o asemenea energie şi vivacitate, era şi greu să nu puncteze constant toate expoziţiile, bienalele, simpozioanele la care era invitată. Un curriculm vitae impresionant, imposibil de reprodus, este mărturia performanţelor sale.

Şi, ca să enumerăm doar trei dintre numeroasele premii pe care le-a primit de-a lungul carierei, amintim: în 2012 - Premiul pentru Artă Decorativă acordat de Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) din România, în cadrul Festivalului Internaţional ,,Arta şi tradiţia în Europa”, în 2020 - Premiul BIAMAT la Secţiunea Arte Textile la Bienala internaţionalӑ de Artă Miniaturală Timișoara şi, în 2022, Premiul pentru Tehnică Mixtă, la Expoziţia Internaţională organizată de UAP la Iaşi.

(w882) Daniela Fr

Ileana Ploscaru Panait: Eşti foarte activă - 41 de expoziții personale, peste 400 de participări la expoziţii de grup în ţară şi străinătate – acum cred că sunt chiar mai multe - dar şi curator a 300 evenimente artistice. Multe, multe premii. Donezi lucrări în beneficiul unor acţiuni caritabile. Eşti prezentă în diverse licitaţii. Ai o mulţime de lucrări achiziţionate. Scrii. Eşti şi coordonator ştiinţific în perfecţionarea postuniversitară. Eşti şi deţinătoarea unui brevet de invenţie. Chiar sunt invidioasă. De unde atâta energie? Mulţi ar spune că nu mai merită.

Daniela Frumuşeanu: Energia, suflul, iniţiativele astea vin din pregătirea continuă. Dar cred că toţi facem asta. Nu doar artiştii.

Ileana Ploscaru Panait: Sunt de acord. Dar nu oricine are capacitatea asta a ta de a dărui.

Daniela Frumuşeanu: E adevărat că poţi să te implici mai puţin, să faci doar lucrurile care ţi se cer. Ce să fac? Aşa sunt eu crescută şi educată. Şi mi se potriveşte. N-aş putea altfel. Consider că este o obligaţie, în primul rând, faţă de mine.

(w882) Daniela Fr

O experienţă notabilă în ceea ce o priveşte pe Daniela Frumuşeanu este cartea-obiect care a generat un dialog neşteptat, ce a acoperit până acum peste zece ediţii. „West meets East - A Cultural Book Exchange” s-a dovedit a fi un teren fertil pentru toate artele, ce a generat numeroase expoziţii, filme experimentale, apariţii editoriale şi participări ale artiştilor români şi străini. Daniela Frumuşeanu şi Joanne Luongo, din Statele Unite, au creat o comunitate puternică, la care au aderat creatori din toate generaţiile şi mediile artistice. O expresie liberă a diversităţii culturale. Cartea, de data aceasta, ca vehicul de cercetare vizuală, nu se rezumă la lectură, ci devine un obiect demistificat, dezgolit de sensul lui iniţial: dincolo de mesaj şi autor literar, ea este o piesă de artă, înnobilată prin tehnici şi materiale neconvenţionale.

Daniela Frumuşeanu imaginează cărţi spectaculoase, create din materiale cu texturi diverse, ce răsfaţă pur şi simplu simţul tactil: borangic şi mătase, catifele şi pânzeturi intens colorate cu pigmenţi naturali, cu inserturi de hârtii manuale ce înglobează resturi textile ce se desprind din masa compactă de pastă. Fragmente vegetale uscate sau mici bijuterii, broderii şi texte cusute la maşină sau manual compun un univers miniatural, preţios şi insolit, în care simbolurile pe care le uzitează definesc un spaţiu spiritual încărcat de semne, ritualuri şi mistere.

Ceea ce impresionează cu adevărat la Daniela Frumuşeanu este capacitatea ei uimitoare de reinventare, de depăşire cu bună-ştiinţă a oricăror cutume şi condiţionări. Ea dovedeşte că un artist autentic nu se poate cantona într-un singur tip de reprezentare, că arta este, mai mult decât multe alte domenii, un teren fertil de investigare şi inovare.

Daniela Frumuşeanu este o artistă polivalentă pentru care arta decorativă este o mare dragoste, dar nu singura. Ea probează continuu că este o creatoare avangardistă, că experimentul este o necesitate acută reflectată în tot ceea ce face - de la panourile decorative, la instalaţiile de mari dimensiuni, de la imprimeria textilă, la tehnicile mixte, de la cartea-obiect, la modă. Forţa sugestivă a lucrărilor ei stă în dimensiunea culturală, în ambivalenţa demersului plastic, care transformă şi vindecă, nelinişteşte şi cuminţeşte, în egală măsură, şi care conferă valoare gesturilor, simţurilor, trăirilor şi timpului.

(w882) Daniela Fr

Ileana Ploscaru Panait: Cum ţi-ai defini programul artistic?

Daniela Frumuşeanu: Încerc să dau totul prin ceea ce simt şi ce gândesc. Mi-am construit opera într-o carieră de decenii. Am lucrat în fiecare zi. Am predat, am participat, m-am implicat, aşa că ce fac acum este reflectarea întregii mele strădanii. Cred că sunt un artist competitiv.

Ileana Ploscaru Panait: Unde crezi că este locul tău în arta contemporană, cu lucrările tale de artă decorativă?

Daniela Frumuşeanu: Indiferent de clasificări, eu doar cu mine am treabă. Dacă eu sunt bine cu mine, ca artist şi ca om, înseamnă că n-am greşit. Tot ce fac vine dintr-o nelinişte constructivă care mă scoate din starea de confort şi mă pune la lucru. Dacă munceşti cu perseverenţă și ai şi idei, fără îndoială, vin şi rezultatele.

Ileana Ploscaru Panait: Ai o motivaţie.

Daniela Frumuşeanu: Sigur că da. Orice creator este neliniştit. Lucrez în fiecare zi, spre neliniştea motanului meu, Tomiţă, care, leneş cum e, doarme pe firele şi materialele mele. E asistentul meu. Dar, ca să-ți răspund la întrebare mai precis, aş spune că primii noştri judecători suntem chiar noi, aşa că, indiferent de cine ce ar spune, eu îmi văd de treaba mea.

Ediția a fost difuzată în premieră la TVR Cultural în 17 decembrie. Urmăriți dialogul mai jos:

 
Stop violenței în școli!

Stop violenței în școli!

publicat: duminică, 16 iunie 2024

Luni, 17 iunie, de la ora 13:00,  revedeți o ediție a emisiunii „Oamenii și legea” despre violența școlară. Invitat: Lavrin Covaci, avocat.

Cultura antică în Egipt: Museion și Serapeum | VIDEO

Cultura antică în Egipt: Museion și Serapeum | VIDEO

publicat: sâmbătă, 15 iunie 2024

Jumătatea lunii iunie nu înseamnă încă vacanță, așadar lecțiile „Teleenciclopediei" sunt o întâlnire potrivită cu istoria, arta ori zoologia. O ...

„Intrare liberă”. Mircea Cărtărescu, despre premiul primit la Dublin: E minunat pentru mica noastră lume literară | VIDEO

Care este importanța premiului literar câştigat recent de scriitorul Mircea Cărtărescu la Dublin? Ce perspective deschide primirea „Dublin ...

 

#TVRedu