loader
Foto

Artă religioasă, duminică, la Universul credinţei

Duminică, 24 mai, de la ora 07:30, participăm la festivaluri şi expoziţii dedicate artelor religioase. La „Universul credinţei”, pe TVR1.  

 

UPDATE: Ediţia este disponibilă online pe TVR+: prima parte/ a doua parte

În ediţia de duminică, 24 mai, a emisiunii „Universul credinţei”, participăm la două festivaluri consacrate temelor religioase: Festivalul de Film Religios - "Lumină din lumină" - de la Curtea de Argeş, aflat la a XXII-a ediţie şi Festivalul anual de artă, cultură și teologie „Din dragoste pentru frumos”, ediţia a V-a - organizat de Mitropolia Ortodoxă a Europiei Occidentale şi Meridionale.

Săptămâna trecută, la librăria Bizantină din Bucureşti, a avut loc vernisajul unei expoziţii deosebite: „Giuvaieruri regăsite - Anastasie Crimca, dascăl al miniaturii la Mănăstirea Dragomirna - secolul al XVII-lea.” Expoziţia reuneşte un număr de 40 de reproduceri după miniaturi lucrate cu migală de maicile de la Dragomirna. Manuscrisele originale, aflate în patrimoniul mănăstirii, sunt cărţi de cult: Liturghier, Triod, Penticostar, Tetraevanghel, Psaltire.

Manifestarea face parte dintr-un ciclu de expoziţii pe care Mănăstirea Dragomirna le-a organizat, începând din anul 2013, în muzeul mănăstirii ce poartă numele Mitropolitul Anastasie Crimca, cât şi în alte câteva centre de cultură din ţară. Reproducerile miniaturilor redau spiritul începutului de secol al 17-lea prin scene şi portrete biblice, frontispicii şi iniţiale fin împodobite, precum şi prin autoportretele lucrate de mitropolit.

***

Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

Foto: arhiva emisiune TVR

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Buna-creștere și nota de plată: Cultura bacșișului în lume

Răsplata în bani pentru un serviciu primit poate fi obligatorie pentru unii, dar jignitoare pentru alții. Fiecare cu tradițiile lui, nimic de ...

Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

 

#TVRedu