loader
Foto

„Am fost sedus de posibilitatea de a crea ceva nou”

Luni, 1 februarie, de la 23.35, la Nocturne, ne-am reîntâlnit cu Victor Sebastian Costache - un medic tânăr, cu performanţe remarcabile, care a hotărât să se întoarcă în România.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+. În premieră, emisiunea a putut fi urmărită în 7 decembrie 2015.

Invitatul Marinei Constantinescu, doctorul Victor Sebastian Costache, s-a născut şi a studiat la Iaşi, după care a plecat să profeseze în străinătate. Drumurile profesiei l-au purtat în Franţa şi Statele Unite. Astăzi este specialist în chirurgie cardiovasculară şi toracică.

Întrebarea care ar sta pe buzele tuturor şi pe care nu s-a sfiit să i-o adreseze gazda emisiunii, este „De ce s-a întors în România?
Victor Costache: „Am fost sedus de posibilitatea de a crea ceva nou, de a închega o echipă de profesionişti şi de a lupta împotriva unui flagel, cum sunt bolile cardiovasculare”.


Director medical al unui spital privat din Sibiu, invitatul Marinei Constantinescu nu este deloc străin de televiziune, fiind nepotul lui Mihai Mârţu, fost şef al Carului 5, un profesionist căruia TVR îi datorează enorm. Are amintiri vechi cu vizitele pe care le făcea, copil fiind, în televiziune. În ciuda fascinaţiei pentru domeniul unchiului său, a ştiut de mic că îşi doreşte să devină medic. Firesc, dacă luam în considerare faptul că a asistat la prima operaţie pe când avea 6 ani, graţie bunicilor, medici de profesie.

În lupta cruntă dintre viaţă şi moarte există Doctorul. Cele mai grele momente sunt acelea când pierzi pacienţi. Victor Costache descrie durerea ca fiind atât de intensă, ca pentru un membru al propriei familii. După astfel de clipe, catalizatorul medicului sunt ceilalţi 99% dintre pacienţi, cei care au fost salvaţi sau sunt în curs de salvare.

Invitatul ne vorbeşte despre desăvârşirea sistemului de sănătate francez, cel în care a avut privilegiul să se formeze, depre perfecţiunea de orologiu elveţian care descrie protocolul de transplant, despre delicateţea şi fragilitatea (din toate punctele de vedere) transplantului de cord. O discuţie despre miracole, luni seara, la Nocturne.

***

Criticul de teatru Marina Constantinescu a început să facă televiziune în 2000, ca realizator al emisiunii Cabina de montaj, iar din 2001 povestea ei continuă cu Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1.

Nocturne este o reverenţă în faţa valorii, a verticalităţii morale şi profesionale, aşa cum o descrie şi Marina Constantinescu. „Nocturnele sunt poveşti cu şi despre oamenii din mine şi din jurul nostru. Sondez continuu pe terenul marilor valori, prea puţin cunoscute, pe de o parte, precum şi dialoghez cu mari personalităţi, prea bine cunoscute, pe care încercăm să le prezentăm, cu smerenie şi cu modestie, în imagini mai puţin bătătorite, cu stări mai puţin intuibile".


Marina Constantinescu face echipă la Nocturne cu regizorul Aurel Badea şi redactorul Oana Cucuruzeanu.

Întreaga colecţie de emisiuni Nocturne poate fi vizionată online pe TVR+, iar cei interesaţi pot interacţiona cu echipa emisiunii pe pagina de Facebook - Nocturne.

 
Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

"ExplozivArt" și dezvoltarea prin teatru | VIDEO

publicat: joi, 05 decembrie 2024

În ultimele luni, elevii din cadrul proiectului ExplozivArt, organizat de Incubator 13, s-au dedicat cu pasiune și entuziasm pregătirii noului ...

 

#TVRedu