Vineri, de la ora 8:00, Steliana Orăşanu vă aşteaptă cu agenda evenimentelor care au loc în weekend.
Primăvara aceasta mâncăm bine! Vlad Condrea de la Editura „Doxologia” ne prezintă „Cartea de bucate boiereşti. Reţete adunate, cercate şi adaptate la Palatul Sturdza de la Miclăuşeni”.
Doamnele se pregătesc pentru o nouă ediţie a concursului intitulat „Ladies Trophy” care va avea loc pe 6 martie. Jurnalistul TVR Iaşi, Laura Lucescu, fostă şi viitoare participantă, vine în studioul matinalului împreună cu Dan Condreanu, organizator.
Tot duminică, de la ora 18:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi se desfăşoară concertul caritabil „Artă pentru suflet”, în cadrul căruia se vor strânge fonduri pentru organizarea celei de-a şasea ediţii a Competiţiei Nationale de Interpretare Pianistică „Piano Artis”. Detalii despre concurs primim de la prof. Roxana Ota şi Alexandru Plăcintă, elev la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi.
De la ora 8:00, „Bună dimineaţa, Moldova!”, pe TVR Iaşi şi www.tvrplus.ro.
Realizator: Gabriel Rotaru
Prezintă: Steliana Orăşanu