Toamna ne aduce soarele blând şi dorul verii ce tocmai şi-a făcut bagajul pentru o nouă călătorie. Steliana Orăşanu şi Alex Vasiliu au stabilit coordonatele pentru noua ediţie „Est Meridian”.
Luna septembrie aduce schimbări şi în orarul zborurilor către destinaţiile de dincolo de graniţa României. Raluca Filip, PR al Aeroportului Internaţional din Iaşi ne prezintă schimbările din grafic şi părerile pasagerilor atunci când au păşit pentru prima dată pe platforma nouă, ce face parte din Proiectul de Dezvoltare şi Modernizare a aeropotului ieşean.
De mâine, la Iaşi are loc Simpozionul Internaţional „Contacte lingvistice şi culturale în spaţiul românesc – contacte lingvistice şi culturale româneşti în spaţiul european”. Mai multe detalii aflăm de la conf. univ. dr. Bogdan Creţu, director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi.
Tinerii actori care vor să se afirme pot participa la un casting pentru proiectul teatral „Fata fără zestre” de Alexandr Nicolaevici Ostrovski, în regia lui Radu Ghilaș. Irina Enea, referent PR al Ateneului Tătăraşi ne oferă detalii despre preselecţii şi ne dezvăluie din surprizele stagiunii 2015-2016.
Ziua nu ar fi perfectă dacă nu am asculta şi puţină muzică. Eugen Toboş ne va purta într-o călătorie pe note muzicale.
Ne vedem de luni până vineri, de la ora 17.00, în direct la TVR Iaşi şi online pe www.tvrplus.ro/live-tvr-iasi!
Est Meridian
Realizatori: Steliana Orăşanu şi Alex Vasiliu
TVR Iaşi: luni – vineri, ora 17.00
Reluare: de la ora 20.30