Cristi Tabără şi echipa lui ne reamintesc ce potenţial turistic au locurile în care trăiesc românii şi ne împărtăşesc informaţii utile pentru o vacanţă Exclusiv în România . De vizionat la TVR 1 şi TVR+ în 21, 22, 23, 24 iunie, ora 19.00
Fie că aveţi deja făcute planurile de vacanţă, fie că sunteţi încă în căutarea unui loc pentru vacanţă, TVR 1 vine cu o propunere ce merită atenţie: descoperirea unor obiective turistice unice în Europa sau chiar în lume, care pot fi vizitate Exclusiv în România. Echipa emisiunii a selecţionat atent şi, începând din 14 iunie, ne propune să revedem unele dintre cele mai frumoase reportaje despre destinaţii spectaculoase, de găsit Exclusiv în România. Tot atunci aflăm povestea şi istoria locului, cu facilităţi locale (acces, cazare, distracţii, costuri), cu trasee de încercat, specific local, gastronomie, tradiţii şi atracţii locale. Cristi Tabără ne dă întâlnire la TVR 1 şi TVR+, din 14 iunie, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.00, chiar înainte de Telejurnal.
21 iunie - Vulcanii noroioşi, între realitate şi legendă
Pe 21 iunie, echipa Exclusiv în România ajunge în zona Buzăului, la Berca, unde se află singurii vulcani noroioşi miniaturali din Europa. Telespectatorii TVR 1 şi TVR HD, precum şi cei care urmăresc emisiunea prezentată de Cristian Tabără online, pe TVR+, vor avea şansa de a cunoaşte fenomenul care stă la baza vulcanilor noroioşi, dar şi legendele care se împletesc cu existenţa lor.
Geologii recunosc că denumirea de „vulcani” a fost dată mai mult pentru impresie artistică. De fapt, la vulcanii noroioşi nu erupe magma fierbinte, ci un noroi sedimentar cât se poate de rece. Asta nu le reduce însă aerul straniu şi nici importanţa: în lume, se cunosc circa o mie de astfel de fenomene, dar în Europa sunt foarte rare, iar România - un adevărat muzeu geologic natural - se poate lăuda cu singurii vulcani noroioşi miniaturali din Europa.
22 iunie - Buzăul mistic, văzut de Cristian Tabără
Telespectatorii TVR 1 şi TVR HD, precum şi cei care urmăresc emisiunea prezentată de Cristian Tabără online, pe TVR+, vor avea şansa de a cunoaşte Buzăul mistic, plin de locuri uimitoare prin magie şi frumuseţe.
Mergând de la Buzǎu 35 de km spre vest, ajungi în zona viticolă Dealul Mare, la Năeni. În urmă cu milioane de ani, pe aceste meleaguri se întindea Marea Sarmatică. În locul ei a rămas un peisaj dominat de calcar. Aici, la Năeni, este biserica dintr-o piatră, unică în lume pentru că este construită integral din calcar cochilifer: pereţii, dar şi altarul, şi catapeteasma, şi crucile. Aici este un loc unde poţi să pui mâna, la propriu, pe o adevărată comoară. Localnicii spun că un cioplitor a găsit o perlă neagră de 5-6 mm diametru, veche de 10 milioane de ani. Tot în aceste locuri, doi copii au găsit în 1898 o statuetă din bronz care o întruchipa pe zeita Anaitis, acum reprezentativă pentru Năeni.
Un popas turistic obligatoriu în zona Buzăului este localitatea Colţi. Aici se găseşte singura colecţie de chihlimbar din ţară şi una dintre puţinele din lume. Datorită frumuseţii şi a culorilor sale deosebite, rumanitul sau chihlimbarul de Carpaţi este considerat a fi cel mai valoros.
23 iunie - Unicate europene din Bihor, la Exclusiv în România
Primul popas al echipei conduse de Cristian Tabără prin Bihor este la Pestera Urşilor, unicat european, pentru că aici a fost atestată existenţa speciei ursus spelaeus (ursul de cavernă, dispărut acum sute de ani). Tot în zonă se află şi impresionanta Peşteră cu cristale de la Farcu, precum şi Băile 1 Mai, unde se găsesc specii fosile încă în viaţă, de asemenea, unicate în Europa.
Pestera Urşilor a fost descoperită în 1975, cu ocazia unor exploatări miniere. Cercetări şi amenajări ulterioare au făcut din acest laborator speologic natural unul dintre cele mai ineteresante obictive turistice din România, deschis publicului din 1980. Istoria îndepartată spune că această peşteră a fost locuită, până în urmă cu circa 17.000 ani, doar de ursul de cavernă. Un cutremur puternic a asupat atunci, probabil, singura intrare, urşii aflaţi în interior rămânând captivi în peşteră şi murind de foame. În Peştera Urşilor au fost descoperite şi sunt expuse oase vechi de peste 100.000 de ani.
24 iunie – Hidrocentrala Lotru-Ciungetu
Săptămâna se încheie cu o excursie în judeţul Vâlcea, pentru a cunoaşte câteva dintre atracţiile turistice vâlcene, zona hidroenergetică Lotru – Ciungetu şi hidrocentrala subterană, unică în Europa prin cei 150 km de galerii de aducţiune.
Povestea hidrocentralei Ciunget începea în 1965, când s-a decis amenajarea hidrotehnică a râului Lotru şi realizarea celei care avea să devină cea mai mare uzină hidroenergetică de pe râurile interioare ale României. Până în 1975, pentru construcţia hidrocentralei Ciunget s-au făcut lucrări foarte ample, în condiţii de izolare, altitudine şi acces dintre cele mai dificile. Un efort prea puţin cunoscut şi apreciat a dus la rezultate remarcabile: în şase ani a fost pus în funcţiune primul grup al centralei Ciunget şi, după încă alţi trei ani, a funcţionat la capacitate maximă. Hidrocentrala se află la o adâncime de 140 de metri sub albia râului Latoriţa şi este proiectată să poată intra în funcţiune în 4-5 minute de la apariţia unei situaţii de criză a Sistemului Energetic Naţional. Puterea sa este comparabilă cu cea a unui reactor de la Cernavodă.
Locuri frumoase, locuri unice - toate împănate cu poveşti bine spuse, dar şi cu secrete gastronomice, pe care Cristi Tabără şi colegii săi le descoperă în ţara noastră, fac parte şi din oferta Exclusiv în România. Pe timpul verii, emisiunea poate fi urmărită, de luni până vineri, de la ora 19.00, la TVR 1 şi TVR+.
Jurnalişti: Lorelei Mihală şi Daniel Georgescu
Realizator: Cristian Tabără
Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean