loader
Foto

Vincent-Henri Peuch, interviu în exclusivitate în emisiunea „E vremea ta!”

Pe 13 noiembrie, ora 18:55, am aflat cum a fost luna octombrie. Despre rapoartele climatice elaborate de Serviciul Copernicus ne-a vorbit directorul Vincent-Henri Peuch.

 

Octombrie 2021 a ocupat locul al treilea în clasamentul global al celor mai călduroase luni octombrie de la debutul înregistrărilor meteorologice satelitare, în 1979, au anunţat administratorii Serviciului Copernicus privind schimbările climatice

Potrivit cercetătorilor, doar lunile octombrie din anii 2015 şi 2019 au fost mai calde - şi acel surplus termic a fost doar "marginal". Temperaturile la nivel global au fost cu 0,42 grade Celsius mai ridicate decât media anilor 1991-2020.

La Conferinţa ONU pentru combaterea schimbărilor climatice de la Glasgow, COP 26, statele semnatare au fost îndemnate să îşi revizuiască angajamentele luate pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră începând chiar din 2022. Este necesară eliminarea treptată a subvenţiilor pentru cărbune, petrol şi gaze care produc dioxid de carbon. De asemenea, pentru a se limita creşterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius, emisiile de dioxid de carbon CO2 trebuie să scadă, până în 2030, cu 45% faţă de nivelul din 2010.

Familia de sateliţi Sentinel sunt ochii aţintiţi spre Pământ ai programului Copernicus pentru a oferi o imagine cuprinzătoare a „sănătății” acestuia - fie că este vorba de atmosferă, oceane, calote glaciare, suprafeţe de uscat. Datele culese de aceştia sunt disponibile 24 de ore din 24, 365 de zile pe an. Aerosolii, ozonul și alte gaze reactive, precum dioxidul de azot, determină calitatea aerului din jurul nostru, afectând sănătatea umană și speranța de viață, dar şi sănătatea ecosistemelor. Praful, nisipul, fumul și aerosolii vulcanici afectează funcționarea în siguranță a sistemelor de transport, disponibilitatea energiei cu generare solară, formarea norilor și a precipitațiilor, teledetecția prin satelit a uscatului, oceanelor și atmosferei. Datele furnizate de Serviciul Copernicus pentru schimbări climatice sunt publice, accesibile oricui este interesat de evoluția planetei.

Vincent-Henri Peuch conduce Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei şi este director adjunct al Centrului European de Prognoză Meteo pe Termen Mediu. A lucrat pentru Météo-France timp de 15 ani şi este un om de știință respectat la nivel internațional în problemele legate de mediul atmosferic. Este membru al mai multor comitete științifice și consultative internaționale, inclusiv pentru Agenția Europeană de Mediu și Organizația Meteorologică Mondială.

Nu ratați sâmbătă, 13 noiembrie, de la ora 18:55, o ediție specială „E Vremea Ta” realizată de Cristina Dănilă, producător: Raluca Stroe Brumariu.

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu