loader
Foto

Galerie foto

Victor Rebengiuc, pentru TVR Cultural: „Sunt cel care se supune legilor teatrului și personajelor pe care le joacă, le caută ca un nebun. De-asta am şi spus că ăsta e ultimul rol pe care îl joc” | VIDEO

TVR Cultural a difuzat, în 30 iunie, un interviu cu actorul Victor Rebengiuc, realizat de jurnalista Ana-Maria Onisei, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Interviul a fost difuzat în cadrul emisiunii „Intrare liberă”.

 

Spectacol invitat la FITS 2023, piesa „Tatăl", o producţie a Teatrului Bulandra din Capitală, în regia lui Cristi Juncu şi în interpretarea lui Victor Rebengiuc, nu doar s-a jucat cu casa închisă, dar i-a impresionat până la lacrimi pe spectatori.

„E adevărat, are miez, ai ce să joci în rolul acesta! Roluri schematice am tot văzut şi m-am ferit de ele cât am putut. E un cadou extraordinar. Şi îi mulţumesc lui Pino (n.red. Ion Caramitru), căci el, văzând în altă parte spectacolul, a căutat piesa şi mi-a dat-o. Voia să o pună la Naţional când era în viaţă. Spectacolul este regizat de tânărul regizor Cristi Juncu, iar cine încearcă să facă diferenţa asta... Eu nu sunt mai în vârstă.

Eu tot timpul am de învăţat, încă n-am terminat de învăţat. Mai sunt multe lucruri pe care aş vrea să le descopăr, dar timpul meu - cel disponibil - e din ce în ce mai strâns, mai aproape de margine...", a arătat Victor Rebengiuc, în interviul acordat în exclusivitate pentru TVR Cultural.

Artist inegalabil, cu o carieră de aproape șapte decenii în teatrul şi filmul românesc, un palmares cinematografic şi teatral impresionant - peste 70 de filme şi sute de roluri în teatru -, Victor Rebengiuc a pus în toate participările sale artistice amprenta talentului, a seriozității, a muncii desfășurate constant, dar şi a unei reale sensibilităţi. Rolurile sale nu au fost doar numeroase, ci și complexe, desăvârșind și completând fațetele dezvăluite publicului.

Cariera mea cred că are o vârstă. Dacă am început în '56, se adună 67 de ani! Deci, o viaţă de om. Din '90, dacă scădem 23 fac 67. De atâţia ani sunt pe scenă. Această profesie este o responsabilitate imensă. Sunt o slugă a teatrului, nu sunt un proprietar. Sunt cel care se supune legilor teatrului, care se supune personajelor pe care le joacă, încearcă să le găsească, le caută ca un nebun. Şi de asta am şi spus că ăsta e ultimul rol pe care îl joc! Atenţie - rol! Să nu se facă o confuzie, cum se face, între rol şi spectacol.

Rolul ăsta îl voi juca în mai multe spectacole, până când voi putea, sau până când s-o interzice „filmul”, piesa asta - dă Guvernul o hotărâre de urgenţă: „Să nu se mai joace piesa „Tatăl”! Ia lăsaţi-ne în pace cu piesele acestea capitaliste”, a adăugat Victor Rebengiuc.

La 90 de ani, împliniți în 10 februarie, Victor Rebengiuc își respectă cu strictețe profesia, depune energie pe scena teatrului, este un povestitor plin de umor și își amintește cu drag și nostalgie de colegii și prietenii plecați.

Din generaţia mea, eu am rămas ultimul în viaţă. Ultimul sunt. Toţi ceilalţi, George Constantin, Rauţchi, Sanda Toma, Silvia Popovici, Albulescu, Rucăreanu, Amza, Draga... Toţi, s-au dus!", a spus actorul.

Considerat unul dintre marii „piloni” ai teatrului și filmului românesc, cariera sa a fost marcată de integritate, Victor Rebengiuc refuzând să facă compromisuri profesionale sau să ascundă ceea ce gândește. Și acum se implică în viața civică și mai are de transmis multe lucruri pentru generația tânără.

Revoluţia a fost o iluzie. Fără discuţie. Ruşinea pe care o trăim acum. Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră. Ce-au făcut fiii comuniştilor, comunişti şi ei la rândul lor - au făcut ce au făcut şi au pus mâna pe putere.

Noi am fost fraieri. Ne vedem de profesiile noastre, că le iubim şi ei, care n-aveau nicio profesie decât că erau numiţi prin filiaţiune, moştenitori ai comuniştilor, au pus mâna pe putere, au furat toţi banii. Suntem în gropi, în loc de autostrăzi, nu mai avem industrie, şi încă multe altele”, a explicat Victor Rebengiuc, în interviul acordat în exclusivitate pentru TVR Cultural.

---

Urmăriți interviul mai jos:

 

---

De peste o săptămână, telespectatorii TVR Cultural au fost conectați permanent cu „Miracolul” Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2023), de unde echipa TVR a transmis zilnic interviuri, reportaje de atmosferă și recomandări.

Gongul final al ediției cu numărul 30, FITS 2023, a bătut în 2 iulie, după 10 zile de spectacole memorabile, peste 800 de evenimente și 5.000 de artiști și invitați din 75 de țări care au transformat străzile, piețele, aleile, bisericile și sălile tradiționale de spectacol din Sibiu într-o poveste prin îmbinarea mai multor forme de exprimare artistică: teatru, dans, muzică, film, operă, circ, expoziții și spectacole de stradă.

ECHIPA TVR CULTURAL DE LA FITS 2023

Directori de imagine: Dinu Mărgărint şi Mihai Florea

Asistent de imagine: Sorinel Stroe

Sunetist: Şerban Pavel

Reporter: Ana-Maria Onisei

Producător: Cristina Rădulescu.

 
Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

"ExplozivArt" și dezvoltarea prin teatru | VIDEO

publicat: joi, 05 decembrie 2024

În ultimele luni, elevii din cadrul proiectului ExplozivArt, organizat de Incubator 13, s-au dedicat cu pasiune și entuziasm pregătirii noului ...

 

#TVRedu