loader
Foto

Galerie foto

Filosoful Mircea Dumitru și medicul neurolog Constantin Popa, la „Dialoguri academice”, în 19 mai, la TVR Cultural | VIDEO

TVR Cultural a difuzat, în 19 mai, dialogul filosofului Mircea Dumitru, vicepreședintele Academiei Române, cu medicul neurolog Constantin Popa.

 

Constantin Popa este doctor în neurologie, profesor universitar al Facultății de Medicină Generală din Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“, din Bucureşti, șeful Clinicii de Neurologie din cadrul Institutului Național de Neurologie și Boli Neurovasculare și președintele Asociației Naționale Române de Stroke (AVC).

În urma concursului național din anul 1969, Constantin Popa a devenit medic specialist neurolog, cu prima medie pe țară, la Clinica de Neurologie a Spitalului Clinic Colentina. Tot prin concurs, a devenit medic primar neurolog, iar ulterior, șef de secție în cadrul Clinicii de neurologie Colentina.

Coordonează activitatea Clinicii de Neurologie din Spitalul Clinic „Dr. Gh. Marinescu“ începând cu anul 1985.

Profesorul Constantin Popa a înfiinţat primul Institut de Neurologie şi Boli Neurovasculare din zona centrală şi sud-est europeană.

A participat la realizarea cercetărilor fundamentale de neurofiziologie experimentală care au precedat abordarea stroke-ului (AVC), studiind la București cu acad. Oscar Sager şi la Paris cu profesorii Albe Fessard și P. Busser activitatea neuronală și a rețelelor neuronale pe leziunile vasculare experimentale, realizate la animale (inclusiv la maimuță), utilizate și acceptate în acea perioadă.

Domeniile de cercetare ştiinţifică ale profesorului Constantin Popa sunt: neurologie, neuropatologie, AVC(stroke), neuroștiințe, patologia vasculară cerebrală, scleroza în plăci, epilepsia, metode originale de explorare neurovasculară, izotopi radioactivi în studiul hemodinamic al circulaţiei cerebrale, mecanismul infarctului de arteră cerebrală posterioară, „perfuzia de lux“ în ocluzia arterială cervicală, sindromul de hemoabatare („Steal syndrome“), mecanismele de auto-reglare în ocluziile arteriale cervico-cerebrale, determinarea timpului de tranzit transcerebral, semnalele microembolice cerebrale, fibrinoliza în stroke, „unitățile de stroke“ (urgențe neurovasculare), encefalopatia hepatică experimentală, zona de penumbră în stroke – zona de „mismatch“, tratamentul anticoagulant în AVC-ul ischemic.

În anul 2002, Constantin Popa a fost distins cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Cavaler, iar din 2003 este membru al Academiei Române.

****

Program difuzare

TVR Cultural: duminică, ora 22.40 și vineri, ora 13.30

TVR Internațional: luni, ora 00.20 (ora României)

Echipa

Adina Toderașcu - jurnalistă

Daniel Paraschiv - producător

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu