loader
Foto

Galerie foto

Viaţa la ţară: Locuri de poveste

Comuna Mărgineni, jud. Bacău, va fi cea mai iluminată localitate din ţară graţie banilor europeni.

 

Ediția din 6 decembrie este disponibilă online pe TVR+

Clasicul iluminat public va fi înlocuit cu panouri fotovoltaice. Proiectul este unic în ţară. Odată cu intrarea în funcţiune a sistemului, bugetul local se va îmbogăţi anual cu 1.500.000 lei, bani care sunt acum achitati către furnizorul de energie electrică.

Şi tot la Mărgineni, talentul şi îndemânarea cu care modelează fierul i-au adus unui localnic renumele printre italieni însă dorul de casă şi de familie l-a făcut să se întoarcă în locul natal. Acum are una dintre cele mai frumoase gospodării din Mărgineni şi conduce o societate cu 10 angajaţi. Obiectele sale nu au concurenţă în zonă fiind considerate adevărate opere de artă.

La Luncani a rămas, în urmă cu 10 ani, părintele italian Tiberio Scorrano. A colindat prin intermediul misiunilor sale aproape toată lumea. Acum, însă, România este ţara sa de suflet.

Sunt doar câteva dintre subiectele acestei ediţii a emisiunii “Viaţa la ţară” semnată de  Marga Andreescu, Adrian Vulpe şi Radu Bogdan.

 

Viaţa la ţară: Locuri de poveste

Realizator: Marga Andreescu

TVR 3: sâmbătă, 6 decembrie, ora 8.30

TVR Iaşi: joi, 11 decembrie, ora 19.00

Duminică, 14 decembrie, ora 9.00

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu