loader
Foto

„Valorile încep să ne placă după ce mor” – Andrei Pleşu, invitat la „Nocturne”, pe TVR 1 | VIDEO

În ultima ediţie a sezonului „Nocturne” - despre memorie, prietenie și valoare, cu Marina Constantinescu și Andrei Pleșu. Luni, 10 iunie, ora 23.00, la TVR 1.

 

Andrei Pleșu, scriitor și istoric al artei, a fost invitatul Marinei Constantinescu la „Nocturne”, luni, 10 iunie. Este o ediţie care ne-a purtat în lumea prieteniei și a valorilor. Am descoperit, cu prilejul acestui dialog generos, lucruri mai puțin cunoscute despre mari personalități ale culturii române.

Invitatul Marinei Constantinescu ne-a provoacat la amintiri. Cu încăpățânare. Este o luptă fățișă cu uitarea, acest văl comod, așternut prea des de contemporaneitate, peste personalități cărora le datorăm mult, pentru multe.

(w882)

„Valorile încep să ne placă după ce mor”, spune Andrei Pleșu. Detalii, luni, la „Nocturne”, de la ora 23.00, pe TVR 1.

Poveștile lui Andrei Pleșu despre scriitorul Marin Tarangul, o personalitate fără o biografie „de rampă”, despre care publicul larg știe prea puțin, sunt savuroase. Am aflat, pe lângă multe informații cu valoare istorică și culturală, că acesta din urmă l-a sfătuit pe tânărul Andrei Pleșu să mai renunțe uneori la solemnitate și să se bucure mai mult de viață. Am aflat cine a fost cu adevărat Marin Tarangul și de ce ar fi bine să nu trecem cu vederea acest nume important al „Școlii de la Păltiniș”.

Gândurile nocturne au poposit și la Horia Bernea, alături de care Andrei Pleșu a înlocuit Muzeul de Istorie a Partidului cu actualul Muzeu al Țăranului Român. Apoi, la Johnny Răducanu, unul dintre puținii curajoși care nu s-au dezis de prietenia cu Pleșu în dificilele timpuri comuniste, la Mihai Oroveanu și la alte câteva nume importante pentru cultura noastră.

Despre memorie, prietenie și valoare, cu Marina Constantinescu și Andrei Pleșu. Luni, la „Nocturne”, de la ora 23.00, la TVR 1.

 

 
Probleme pentru economia verde bazată pe hidrogen | VIDEO

Proiectul Hidrogen, în contextul tranzițiilor la economia verde, poate crea, până în 2050, 300 de milioane de locuri de muncă la nivel global. ...

Confuzia dintre știință și pseudoștiință: O problemă de reglementare și educare | VIDEO

Distincția clară între știință și pseudoștiință reprezintă o provocare persistentă, exacerbată de dificultatea pe care o întâmpină mulți indivizi ...

Valoarea educației

Interviul cu doamna educator Nicoleta Stancu, distinsă cu premiul "Învățătorul Anului" de către organizația Teach for Romania , oferă o ...

 

#TVRedu