loader
Foto

Galerie foto

Universul credinţei: Cinstirea Sfintei Cuvioase Parascheva

Pe 14 octombrie, de la ora 7:30, pe TVR1 și online pe TVR+ urmărim materiale dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, Luminătoarea Moldovei şi a întregii ţări,  interviuri şi reportaje despre perenitatea credinţei.

 

În prima parte a emisiunii, Rafael Udriște va prezenta Jurnalul de știri „Universul Credinței”:

Analiza Referendumului. Rezultatul referendumului va fi analizat de purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Romane, Vasile Bănescu și de dr. Adina Portaru, avocat ADF International (Bruxelles).

(w882)

Sfințire. După patru ani de lucrări de restaurare executate la biserica satului, credincioșii parohiei argeșene Micești au avut bucuria de a-și vedea sfințit locașul de închinăciune. Biserica parohiei Micești, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construită în anul 1844 cu osteneala și cheltuiala credincioșilor din localitate și a preotului Barbu Bîrzotescu. Jurnalist Adrian Bodonea

Carte veche românească. Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timișoara a fost vernisată expoziția intitulată „100 de cărți vechi românești pentru 100 de ani de unitate naționlă”. În cadrul evenimentului organizat de Arhiepiscopia Timișoara, vor putea fi admirate o serie de scrieri vechi din secolul al-XVII-lea. Jurnalist Adrian Bodonea

Împreună – lucrare. Mitropolitul de Ruse, IPS Naum împreună cu Episcopul Giurgiului PS Ambrozie au resfințit împreună o biserică veche de peste 500 de ani din județul Giurgiu, biserica mănăstirii Găiseni. Jurnalist Daniel Vistorovski.

Vizita Papei Francisc în România. Papa Francisc ar putea vizita România în luna mai a anului viitor. Acesta ar fi al doilea papă care vizitează România după ce în mai 1999 ţara noastră a fost vizitată de Papa Ioan Paul al II-lea. Jurnalist Ciprian Dumea

Biserică veche de 200 de ani sfințită pentru prima dată. În preajma sărbătorii de la Iași a prăznuirii Sf. Cuv. Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, biserica „Sfânta Parascheva” din localitatea Benești, județul Sibiu, monument istoric construit în anul 1810, a primit cu puțin timp în urmă binecuvântarea Cerului, în prezența unui număr mare de credincioși din localitate și din satele învecinate. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Jurnalist Adrian Bodonea

Sinaxar. Andrei Vlădăreanu este invitat la “Universul Credinței” pentru a va vorbi despre întâmplări minunate petrecute la moștele Sf. Parascheva de la Iași.

(w882)

Cerul cu sfinți. Din Cerul cu sfinţi Părintele Dumitru Stăniloae lămureşte una din confuziile celor pentru care învăţătura creştină nu e suficientă şi astfel se îndreaptă spre credinţe sincretice, încercând să justifice chiar şi o teorie precum reîncarnarea, cu argumente biblice. Rubrică realizată de jurnalista Cristina Andrei.

(w882)

Semnele vremii. Răzvan Bucuroiu în dialog cu Radu Preda. În această duminică vor vorbi despre proxima sfințire a bisericii Sf. Vineri Herasca.

(w882)

***

Catedrala mea

***

În partea a doua a emisiunii „Universul Credinței”, de la ora 8:30, urmăriți un reportaj realizat de jurnalista Paula Tăbîrcă. În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie, vreme de o săptămână, Iaşiul devine centru al spiritualităţii româneşti. Mii de pelerini de pretutindeni se adună în capitala Moldovei pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi pentru a participa la slujbele săvârşite la Catedrala Mitropolitană. Vă invităm să urmăriţi un documentar despre cea care este considerată, pe drept cuvânt, ocrotitoarea Iaşiului, luminătoarea Moldovei şi a întregii ţări - Sfânta Cuvioasă Parascheva.

 

La final, urmăriți „Bucuria Credinței” cu Părintele Constantin Necula. De la Mănăstirea Cernica, Părintele Constantin Necula vorbește împreună cu Andrei-Victor Dochia pe marginea relaţiei dintre vremurile de astăzi şi perenitatea credinţei.

(w882)

Duminică dimineață urmăriți o nouă ediție a emisiunii „Universul Credinței”, de la ora 7:30, pe TVR1 și online pe TVR+. Prima parte a emisiunii începe la ora 7:30, iar cea de-a doua parte de la 8:30, pe TVR1 și online pe TVR+.

 

Contact: universul.credintei@tvr.ro; www.facebook.com/universulcredintei

 

 
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

Elisabeta Lipă, la „Portret de excelență”: În sportul de înaltă performanță, Comitetul Olimpic Internațional a introdus egalitatea de șanse | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală ...

 

#TVRedu