loader
Foto

Ultima ediție „Care pe care” a sezonului și a anului 2023!

Ruxandra Gheorghe-Negrea ne aşteaptă în arena cuvintelor corecte alături de patru curajoşi exploratori ai limbii române, sâmbătă, 16 decembrie, ora 16.00. După ultima ediţie a sezonului, telespectatorii pot revedea „Care pe care” sâmbăta şi duminica, tot de la ora 16.00.

 

Anul 2023 a adus la Televiziunea Română îndrăgita emisiune concurs dedicată limbii române „Care pe care”. Au fost nu mai puțin de 44 de ediții, de-a lungul cărora 172 de iubitori ai limbii române s-au luptat în arena cuvintelor corecte și au câștigat împreună premii de peste 150 de mii de lei.  Ultimii 4 concurenți ai sezonului sunt invitaţi de gazda concursului, Ruxandra Gheorghe-Negrea, să intre în competiţie pe tărâmul cuvintelor corecte.

Sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 16.00, urmărim la TVR 1 o ediție sub semnul literei B, cu concurenți din Brașov, Bacău și București. Cei care vor să îşi verifice cunoştinţele de limba română şi gramatică sunt: un bucureştean în vârstă de 55 ani, care a făcut Inginerie şi gestiune de sisteme agrare, dar care, în prezent, lucrează în vânzări; o doamnă psiholog, cu un masterat în biologie medicală, tot din Bucureşti, în vârstă de 45 de ani; un braşovean de 43 de ani, asistent medical Spitalul de Pediatrie din localitate şi o doamnă de 55 de ani, care de aproape 30 de ani este bibliotecară în Bacău.

În runda de deschidere, în prim plan sunt proverbele și zicătorile românești, adevărate comori de expresivitate și de umor ale poporului român. Runda a doua, „Ori una, ori alta”, îi provoacă pe cei patru concurenţi să indice varianta corectă între două enunțuri. În runda a treia pornim „Vânătoarea de greşeli”, în televiziune, presă, film, muzică ori pe internet. Sau poate în biblioteca titlurilor greșite… Iar în runda a patra, „De unde şi până unde”, facem o călătorie prin istoria cuvintelor și expresiilor românești. E runda care dă fiori concurenților, dar care mereu aduce telespectatorilor povești și istorii fascinante.

(w500)

„Am ajuns la ultima ediție a anului! A fost o călătorie fascinantă. Am reușit, împreună cu concurenții și cu voi, telespectatorii, să facem un spectacol de televiziune din limba română. Un concurs atractiv din care toți să avem de învățat. Rundă cu rundă, ediție cu ediție. Echipa Care pe care vă mulțumeşte că ați fost alături de această emisiune. Cuvintele corecte și frumoase să fie cu voi mereu!”, ne adresează Ruxandra Gheorghe-Negrea urarea de final de sezon.

Pentru cei care vor să se bucure de cele mai atractive lecţii de limba română, toate ediţiile emisiunii „Care pe care” de la TVR 1 pot fi vizionate online, pe canalul oficial de YouTube al TVR. De asemenea, pot urmări emisiunea „Care pe care” în reluare sâmbăta şi duminica, de la ora 16.00.

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu