loader
Foto

Galerie foto

TVR Iaşi la Paris

Proiectul transfrontalier TVR Iaşi 24 debutează pe 26 octombrie la Institutul Cultural Român din Paris.

 

Aniversarea celor 24 de ani de televiziune regională în Moldova va fi marcată anul acesta printr-un nou proiect transfrontalier. Elementul inedit faţă de anul precedent – când a fost realizat proiectul “TVR Iaşi 23: Iaşi- Cernăuţi – Chişinău” – îl reprezintă noua deschidere către diasporă a studioului din Iaşi printr-o serie de evenimente dedicate comunităţii de români din Paris, precum și prezentarea unor producții TVR Iași în fața publicului francez (toate filmele fiind subtitrate în franceză). Este o premieră pentru TVR Iași această prezență timp de 3 zile, la ICR Paris, pentru proiecția unor producții din ultima perioadă.

În perioada 26 – 30 octombrie 2015, mai multe producţii TVR Iaşi vor fi proiectate la Institutul Cultural Român din Paris, la iniţiativa scriitorului şi dramaturgului Matei Vişniec.

Programul evenimentelor TVR Iaşi 24 dedicate publicului internaţional la Institutul Cultural Român din Paris cuprinde:

Luni, 26 octombrie, ora 19.00 – Parisul lui Matei

Gala de filme documentare despre Matei Vişniec realizate de echipa TVR Iaşi (Andreea Ştiliuc – realizator şi Relu Tabără – cameraman) în vara anului 2015.

Invitaţi: Matei Vişniec, Matei Cazacu, Jérôme Carassou


Marţi, 27 octombrie, ora 19.00 – Matei Vişniec- rege la Avignon

Proiecţia de filme documentare va fi urmată de o dezbatere

Invitaţi: Matei Vişniec, Denise Schröpfer, Victor Quezeda


Joi, 29 octombrie, ora 19.00 – Ia’şi descoperă- Descoperă Iaşul

Proiecţie de filme documentare despre Iaşi realizate în cadrul proiectului „Ia’şi descoperă 2015” de către Mabel Montes (realizator de programe, Televiziunea din Galicia – Spania) şi Adriano Nazareth (realizator de programe la Televiziunea din Portugalia).

Vor mai fi proiectate: documentarul „Măria Sa, Birlic” realizat de Carmen Olaru (TVR Iaşi) şi „Benjamin Fondane – Iaşi, Paris, Auschwitz”de Andreea Ştiliuc (TVR Iaşi).

Filmele proiectate vor fi subtitrate în limba franceză pentru a fi accesibile publicului larg care să cunoască astfel valorile culturale româneşti.

Echipa TVR Iaşi care va fi prezentă la întâlnirea cu publicul din Franţa va fi alcătuită din: Carmen Olaru (coordonator cu atribuţii de director TVR Iaşi), Horia Gumeni (producător executiv TVR Iaşi), Andreea Ştiliuc (jurnalist senior TVR Iaşi) şi Relu Tabără (cameraman TVR Iaşi).

Proiectul realizat de TVR Iaşi are susţinerea Institutului Cultural Român din Paris, TVR Internaţional, Primăria Muncipiului Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Bucium Iaşi şi Blue Air.

***

Proiectul Matei Vişniec

Matei Vișniec este considerat cel mai important dramaturg român contemporan. Piesele sale sunt traduse în peste 20 de limbi şi sunt jucate în peste 50 de ţări. La invitația scriitorului, o echipă TVR Iași, formată din jurnalista Andreea Știliuc și cameramanul Relu Tabără, a fost prezentă în luna iulie 2015 în Franța, pentru realizarea unor filme documentare despre Parisul văzut de Matei Vișniec și despre cea de-a 50-a ediție a secțiunii OFF a Festivalului de la Avignon.

 

“Parisul lui Matei”

Scriitorul Matei Vișniec ne propune o călătorie prin Parisul traseelor sale profesionale și afective. E un Paris în mișcare, dar în care avem timp să visăm, un Paris al marilor bulevarde, dar și al străzilor misterioase. E un Paris al fântânilor ascunse și al fațadelor de o frumusețe rară, ce nu se arată turiștilor.

 

Îl descoperim pe Matei în intimitatea apartamentului său, la masa de lucru, în grădina din spatele blocului, dar și la microfonul Radio France Internationale. Pornim împreună cu el pe urmele unor mari artiști români. Din Piața Benjamin Fondane, mergem la cimitirul Montparnasse, la mormintele lui Emil Cioran, Eugen Ionescu, Tristan Tzara, Constantin Brâncuși. Descoperim strada unde s-a aflat postul de radio Europa Liberă, dar și cafeneaua unde Monica Lovinescu și Virgil Ierunca își chemau prietenii. Vizităm “La Maison d’Europe et d’Orient”, o editură care publică teatru din Europa de Răsărit, din Balcani și din Caucaz. Nu ratăm celebrele cafenele pariziene. Ne oprim chiar la Cafeneaua Saint-Médard, pe care o regăsim și în romanul “Sindromul de panică în Orașul Luminilor”.

“Parisul lui Matei” este o călătorie între realitate și vis, în care privim orașul prin lentila fabuloasă a scriitorului.

 

“Matei Vișniec, rege la Avignon”

Înființat în anul 1947 de către Jean Vilar, Festivalul de la Avignon este unul dintre cele mai importante evenimente din întreaga lume, dedicate artelor spectacolului. În luna iulie, orașul respiră teatru. Învăluit în lumina Provenței și primind uneori mângâierea Mistralului, orașul se transformă într-o scenă imensă, devenind un adevărat fenomen cultural.

 

În 2015, secțiunea OFF a împlinit 50 de ani de existență. De aproximativ un sfert de secol, textele lui Matei Vișniec sunt montate la Festivalul de la Avignon. La ediția din acest an, scriitorul a fost desemnat unul dintre regii secțiunii OFF, mai multe dintre piesele sale fiind extrem de apreciate aici. Spectacolul “La mémoire des serpillères”, pus în scenă de Victor Quezada și prezentat de Compania “Umbral”, s-a situat în primele zece spectacole din peste 1300, fiind nominalizat la premiul “Coup de cœur du OFF”.

 

Regizori și actori ne vorbesc despre teatrul lui Matei Vișniec și despre succesul său extraordinar. Alături de Matei, descoperim decorul istoric al orașului, zidurile și esplanada din fața Palatului Papal, podul de la Avignon, piețele și straduțele, unde zilnic au loc spectacole în aer liber, dar și strategiile miilor de artiști, dornici să atragă atenția în acest labirint.

 

“Măria Sa, Birlic!"

“Măria Sa, Birlic!" este un documentar biografic dedicat marelui actor Grigore Vasiliu Birlic. Este un film-document pentru că include mărturiile unora dintre marii noştri actori, adevăraţi maeştri ai scenei româneşti care au jucat cu Grigore Vasiliu-Birlic: Radu Beligan, Carmen Stănescu, Ion Lucian, Draga Olteanu Matei, Iurie Darie, Stela Popescu. Foştii colegi de scenă vorbesc despre generozitatea lui Birlic, despre încrederea şi simpatia faţă de tinerii actori, despre altruism si dăruire, despre talent si ardere continuă, despre geniul său.

 

Fostul impresar al lui Birlic, Gaby Michăilescu, o memorie de invidiat la cei 97 de ani  a acordat echipei TVR Iaşi ultimul său interviu într-o viaţă trăită aproape de  scenă.

 

Alte mărturii importante sunt cele ale nepotului (de soră) al lui Birlic, arhitect în America, ale singurului strănepot al lui Birlic, născut la doar 4 luni după moartea sa, ale regizorului Aurel Miheleş, autor (alături de Gh. Naghi) al filmelor: Două lozuri (1957), Dale carnavalului, Telegrame (1959).

 

Timp de aproape doi ani, realizatoarea filmului, Carmen Olaru a căutat să afle cât mai multe despre viaţa celui născut în urmă cu 110 ani la Fălticeni, în judeţul Suceava. Documentele păstrate la Galeria Oamenilor de Seamă din oraşul natal ne dezvăluie un Birlic tandru, romantic, cuceritor, care iubea cursele de cai, maşinile şi echipa de fotbal Progresul, cu  mii de admiratori care îi scriau. Iubea cu ardoare scena şi publicul care-l răsplătea cu aplauze pentru geniul său.

 

Filmul conţine documente inedite: actul de naştere al actorului, catalogul de la Liceul „Nicu Gane”, permisul de conducere, scrisori către si de la soţia lui, obiecte personale, scrisori de la admiratorii săi, fotografii inedite, afişe, etc

 

Documentarul „Măria sa,Birlic!” a fost lansat la UNITER Bucureşti pe 25 ianuarie 2010, în prezenţa unor mari actori ai scenei româneşti. La Iaşi, pe 8 februarie 2010, Birlic a fost primit cu aplauze în sala Cub a Teatrului Naţional.

 

Echipa de realizatori: Carmen Olaru, regia/ Adrian Vulpe si Cristian Sbîngu-imaginea/ Viorel Creangă –montajul/ Cicerone Păvăloi-grafica

 

Gala Internațională de Film Documentar Ia’şi Descoperă

Gala Internațională de Film Documentar Ia’şi Descoperă este un proiect marca TVR Iaşi care se înscrie în demersul Iaşului de a deveni capitală europeană a culturii în 2021. Proiectul este conceput de TVR Iaşi şi implementat alături de Primăria Municipiului Iaşi şi Fundaţia Iaşi Capitală Culturală Europeană.

 

Prima ediţie a proiectului multianual s-a desfăşurat la Iaşi între 22 martie – 2 aprilie 2015. Timp de 7 zile,  echipe de realizatori  de film documentar au încercat să descopere Iaşul, să-i cunoască valorile culturale, să afle care-i  sunt valențele de  capitală  europeană a culturii şi să realizeze un film așa cum se vede oraşul prin ochii lor. Participanţii au venit la Iaşi cu experiența fostelor capitale culturale europene pe care le reprezintă şi cu filmele acestor oraşe cu care Iaşul doreşte să împărtășească experienţă.

 

Echipele participante în 2015 au fost din: Atena (Grecia), Santiago de Compostela (Spania), Porto (Portugalia), Sibiu (România), Maribor (Slovenia), alături de care a primit provocarea şi o echipă din Chişinău, Republica Moldova.

 

Realizatorii au avut la dispoziţie 7 zile pentru a se documenta, a filma şi a monta 10 minute de material video: filmul oraşului Iaşi, un Iaşi aşa cum noi poate nu îl ştim, un Iaşi văzut prin ochii unui străin.

 

Propunem ca la ICR Paris sa fie proiectate filmele realizate de urmatoarele echipe:

Santiago de Compostela (Spania) – Mabel Montes, jurnalist la postul public Compania de Radio/ Television de Galicia

Porto (Portugalia) – Adriano Nazareth, director de programe la Radio e Televisao de Portugal

 

Prima proiecţie a filmelor documentare “Ia’şi Descoperă” a avut loc pe 1 aprilie 2015 în Sala Teatrului Naţional din Iaşi, în cadrul evenimentului de gală care a încheiat proiectul din 2015.

“Proiectul multianual pe care îl propunem Iaşului se doreşte a fi un eveniment cu tradiţie pentru conturarea brandului de oraş în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021. TVR Iaşi vrea să fie un partener activ în “lupta” cu celelalte oraşe din România înscrise şi ne dorim să avem o abordare creativă asupra imaginii oraşului reflectată cu succes prin viziunea realizatorilor străini.“

Carmen Olaru

Manager de proiect “Ia’şi Descoperă”

 

“Benjamin Fondane - Iași, Paris, Auschwitz”

Evreu născut în România, Benjamin Fondane s-a stabilit la Paris la vârsta de 25 de ani. Atent la fenomenul avangardei, şi-a căutat propria voce în domeniile în care s-a exprimat. A fost poet, eseist, filosof, critic, dramaturg, jurnalist, cineast. A dialogat cu personalităţi marcante ale timpului său: Antonin Artaud, Gaston Bachelard, Albert Camus, Emil Cioran, Constantin Brâncuşi, Victor Brauner sau Man Ray. A fost puternic influenţat de filosoful Lev Şestov. În 1944, a fost arestat şi încarcerat la Drancy. Deportat la Auschwitz, a murit în acelaşi an într-o cameră de gazare.

 

În octombrie 2014, s-au împlinit 70 de ani de la moartea sa.

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu