În prima zi a anului şcolar, „Teleşcoala” a revenit la TVR 2 cu noutăţi şi premiere. Din 11 septembrie, lecțiile de Limba și literatura română vor alterna cu cele de Matematică, de luni până joi, de la ora 15:00-15.30, iar de la ora 15:30-16.00 sunt programate cursurile de limbi străine.
Emisiunea produsă integral de Televiziunea Română, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, a debutat într-un decor modern şi cu lecţii interactive, adaptate cerinţelor actuale.
„Teleşcoala” oferă celor aflaţi în anul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională posibilitatea de a păstra contactul cu materiile de învăţământ la care vor susţine examen, dar şi cursuri în premieră. Astfel, sezonul cu numărul opt al emisiunii aduce, ca noutate, lecţiile de "Educaţie financiară". Din această toamnă, echipei i se alătură cunoscutul profesor al Academiei de Studii Economice Adrian Mitroi, care va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor, în fiecare vineri, de la ora 15:00.
Despre ceea ce a pregătit echipa „Teleşcoala” pentru noul sezon al emisiunii, dar şi despre varietatea cursurilor pe care le oferă a vorbit Sînziana Miloşoiu, producătorul emisiunii.
Ce vă doriţi de la noul sezon?
Avem o echipă foarte bună de profesori, împreună cu care ne dorim să fim de folos cât mai multor elevi care se pregătesc pentru Evaluarea Naţională, dar şi telespectatorilor de toate vârstele care vor să înveţe o limbă străină (engleză, franceză, germană, spaniolă şi... japoneză). Unicat în audiovizualul din România, vinerea, o dată la două săptămâni, avem "Limba semnelor române". Aceste cursuri sunt dedicate tuturor celor care consideră că o comunitate culturală și lingvistică ca cea a surzilor are dreptul de a comunica în limba maternă, recunoscută oficial în România din 2020.
Cu ce noutăţi ne întâmpină „Teleşcoala”?
Sezonul cu numărul opt al emisiunii „Teleşcoala” aduce, ca noutate, cursuri de "Educaţie financiară". Îl avem în echipă, din acestă toamnă, pe cunoscutul profesor de la Academia de Studii Economice, Adrian Mitroi, care va prezenta noţiuni economice pe înţelesul tuturor. Vă aşteptăm vinerea, de la ora 15.00, să aflaţi despre: dobânzi, credite, trucuri de economisire, investiţii durabile şi profitabile.
Cum îi provocaţi pe elevi să vă fie alături?
Parteneriatului strategic cu Ministerul Educaţiei i-am adăugat, din luna martie, colaborarea cu Asociaţia Narada, care are ca scop dezvoltarea şi promovarea emisiunii Teleşcoala. Încă de sezonul trecut, fiecare lecţie este însoţită de un test, pe care elevii îl pot rezolva pe platforma Naradix. Îşi verifică, astfel, cunoştinţele, dar pot fi şi recompensaţi cu premii.
DESPRE TELEŞCOALĂ
Emisiune de tradiţie, „Teleşcoala” a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor '70 şi, timp de un deceniu, a fost urmărită de generaţii de elevi.
„Teleşcoala” a revenit, la TVR 2, în 16 martie 2020, odată cu instituirea stării de urgență cauzată de pandemie, care a închis școlile. Timp de cinci sezoane, au fost programate cursuri care le-au oferit elevilor aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat posibilitatea de a păstra contactul cu materiile la care susţin examen.
Şi în noul sezon „Teleşcoala” vor continua lecţiile de limba și literatura română și de matematică pentru elevii claselor a VIII-a. La acestea se vor adaugă cursurile de limbi străine: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și, în premieră, japoneză. De la declanșarea războiului din Ucraina, gândul de a ajuta țara vecină s-a regăsit și la "Teleșcoala". Proiectul consacrat elevilor s-a extins şi în spațiul alocat emisiunii “Teleșcoala” a fost dedicate lecții de limba română pentru refugiații ucraineni aflaţi pe teritoriul ţării noastre.