Sâmbătă, 25 februarie, de la ora 18:55, la TVR1 a fost momentul întâlnirii cu o nouă ediție a "Teleenciclopediei". Reluarea este programată pe 26 februarie, de la ora 01:00.
SUBIECTUL 1: JEAN FOUQUET - MARTIRIUL SFINTEI APOLONIA (ep.1)
La jumătatea secolului al XV-lea, Regele Carol al VII-lea Victoriosul își mutase reşedinţa pe malurile fluviului Loara, în pitorescul oraș Tours. Tot acolo îşi avea atelierul şi pictorul Jean Fouquet, autorul miniaturii „Martiriul Sfintei Apolonia” – un tablou ce reflectă violenţa şi intoleranţa întunecatulului Ev Mediu, o reprezentaţie, un spectacol dramatic la care luau parte până la 500 de actori şi figuranţi.
SUBIECTUL2: AMORURI BOEME : EMILIE FLÖGE ŞI GUSTAV KLIMT (ep.1) Premieră
Stilul şi viziunea lui Gustav Klimt au contribuit, în mare măsură, la izbucnirea uneia din cele mai mari revoluții din istoria artei. Lider al avangardei şi fondator al Secesiunii vieneze, pictorul austriac s-a evidenţiat prin compoziţii debordând de senzualitate, motive antice, motive şi simboluri reinterpretate. „Sărutul” (1907-1908), una dintre cele mai faimoase picturi ale sale, datează din așa-numită perioadă „de aur” a artistului. În ciuda numeroaselor idile pe care le-a avut, Gustav Klimt a iubit-o cu adevărat doar pe Emilie Flöge – una dintre marile creatoare de modă ale secolului al XX-lea.
SUBIECTUL 3 : INSTRUMENTELE MUZICALE (ep. 9) Premieră
Timp de secole, chiar milenii, cântatul a fost o „chestiune” mecanică, fie că era vorba de percuție, coarde ori instrumente de suflat. Până la apariția electricității, care a produs sonorități nemaiauzite. Astfel, artiștilor li s-au dezvăluit noi orizonturi. „Cusurul” unei chitare clasice este „timiditatea”: acompaniază plăcut vocea, dar alte instrumente o eclipsează. Deși are multe de „spus”, nu o ajută volumul. Iar printre saxofoane și trompete se pierde aproape complet. Ceea ce i-a nemulțumit pe interpreți. Noroc că minți luminate au decis să aplice, și în acest domeniu, electricitatea.
SUBIECTUL 4 : PRĂDĂTORI AI OCEANELOR (ep.7) Premieră
În fiordurile Norvegiei asistăm, anual, la o demonstrație de inteligență și forță a două specii remarcabile. Balenele cu cocoașă Megaptera novaeangliae și delfinii Orcinus orca, numiți și balene ucigașe, nu doar se tolerează, ci cooperează strălucit, profitând de inteligența unui al treilea participant la vânătoare: omul. Noaptea, când heringii se ridică la suprafață, pescarii își aruncă plasele. Un trio de balene cu cocoașă și un grup de delfini așteaptă, răbdătoare, momentul să ia parte la marele ospăţ.
***
Producător: OANA HAŞEGAN
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca