loader
Foto

"Teleenciclopedia": despre opere de artă, istorie și natură | VIDEO

Sâmbătă, 1 mai, ora 18.50, TVR 1 vă invită să aflați despre pictura lui Van Gogh, conferința de la Ialta, construcția de castele și viața insectelor.

 

VINCENT VAN GOGH – „FLOAREA SOARELUI”

Convins că floarea ce-și întoarce mereu fața spre Soare îi era predestinată, pictorul olandez Vincent Van Gogh și-a legat, pentru totdeauna, numele de strălucirea ei. Din nefericire, a avut o viață zbuciumată căreia i-a pus, chiar el, capăt la 37 de ani. În cei zece ani de creație artistică nu a reușit să vândă decât o singură pictură, dar în prezent tablourile sale sunt printre cele mai apreciate din lume, fiind evaluate la zeci de milioane de dolari.

(w882) ialta

CONFERINȚA DE LA IALTA (ep.2)

În 5 februarie 1945, la Palatul Livadia din  Ialta (Crimeea) avea loc a doua rundă de negocieri, în formula Roosevelt-Churchill-Stalin. Primul subiect din agendă: soarta și administrarea Germaniei, precum și despăgubirile pe care trebuia să le plătească învingătorilor.

(w882) castele

CONSTRUCTORII DE CASTELE (ep.12)

Spre deosebire de Winchester și Windsor, castelul Tregrug din sudul Țării Galilor (astăzi, o ruină) se află în afara drumurilor circulate. Deși era dotat cu o poartă uriașă, turnuri impunătoare și o incintă foarte largă, nu avea scop militar, ci oferea lorzilor pasionați de vânătoare confort și opulență. Finisajele, instalațiile sanitare, camerele cu șemineuri și ferestrele din sticlă stau mărturie. Misteriosul castel Tregrug este menționat și într-o vestită legendă cu Sir Gawain.

(w882) leul furni

INSECTELE (ep. 2)

Pentru a supraviețui, unele insecte au dezvoltat înfățișări și tactici de vânătoare sau apărare greu de imaginat. Larva leului furnicilor (ordinul Myrmeleontidae) și-a câștigat numele și faima datorită vicleniei și strategiei aproape perfecte. În funcție de stadiul de dezvoltare, alte specii au aspecte și comportamente diferite – cum este și cazul larvei țânțarului comun (Culex pipiens), care nu seamănă deloc cu părinții!

***

Emisiunea poate fi urmărită, în reluare, duminică, 2 mai, ora 5.10.

***

Producător:  OANA HAŞEGAN

Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu