Sâmbătă, 17 februarie, ora 19.00, ați urmărit episoade despre mișcarea de rezistență din Franța din 1944, opera lui Rodin, actorul Frank Sinatra și lumea oceanelor, într-o nouă ediție a emisiunii "Teleenciclopedia" la TVR 1.
AUGUSTE RODIN (ep. 3)
Începută în 1880, Poarta Infernului a fost destinată inițial Muzeului Artelor Decorative, ce urma să fie amplasat în locul Palatului Orsay. Figurile inspirate din Divina Comedie a lui Dante, aflate pe monumentul de aproximativ 4 metri lățime pe 6 și jumătate înălțime, se vor regăsi în creațiile lui Rodin din următoarele trei decenii. Succesul operei a schimbat viața artistului, care a pătruns în „lumea bună” și a început relația pasională cu tânăra sculptoriță Camille Claudel.
COLABORAŢIONISM ŞI REZISTENŢĂ ÎN FRANŢA (ep. 1)
În vara anului 1944, peste 120.000 de francezi – milițieni, funcționari ai regimului de la Vichy, membri ai partidelor colaboraționiste, agenți ai Gestapo – își motivează în tribunale loialitatea pentru svastica nazistă și securea cu două lame, stema statului de la Vichy. Câștigătorii defilează în cinstea victoriei. Mișcarea de Rezistență renunță la clandestinitate, dezvăluindu-și rolul în eliberare. Unii au hărțuit invadatorii, însă cea mai feroce bătălie au desfășurat-o împotriva compatrioților care au ales nu doar să accepte, ci și să profite de invazie. Franța e sfâșiată: prieteni, vecini, rude, foști camarazi de arme din Primul Război Mondial se regăsesc, adesea, în tabere diferite. O luptă pe viață și pe moarte, ațâțată de naziști.
FRANK SINATRA (ep. 3)
După divorțul de Nancy Rose Barbato, mariajul marcat de violență cu Ava Gardner și legăturile strânse cu Mafia, imaginea lui Frank Sinatra a început să pălească. Totuși, în 1953, artistul avea să uimească în rolul lui Angelo Maggio din „From Here to Eternity" (regia Alfred Zinnemann), fiind recompensat cu un premiu Oscar. Un alt rol îndrăgit de Sinatra a fost și Frankie Machine din „The Man with the Golden Arm" (1955, regia Otto Preminger) – toboșarul de jazz care luptă să renunțe la heroină, pentru a-și reclădi viața.
PRĂDĂTORI AI OCEANELOR (ep. 5)
În cele două luni ale sezonului de „colaborare” cu delfinii comuni, corbii de mare aduc puilor, veșnic înfometați, milioane de sardine. Bine hrănite, odraslele cresc și învață să stăpânească ingenioasa tactică de vânătoare. În trecut, ipoteza că niște simple zburătoare s-ar putea alătura mamiferelor marine pentru beneficii mutuale, ar fi stârnit probabil râsete înfundate. Dar este, oare, posibil ca aceste înaripate să amenințe existența unor cetacee ?
***
Program de difuzare:
TVR 1
Premieră – sâmbătă, 17 februarie, ora 19.00
Reluare – luni, 19 februarie, ora 00.50
***
Sursă foto: Wikipedia
***
Producător: OANA HAŞEGAN
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca