Sâmbătă, 29 octombrie, la TVR 1, de la ora 18:50, vedem o ediție cu noi informații despre pictorul Kirchner, despre trupele americane participante la Primul Război Mondial, despre istoria Muzeului Orsay și despre fascinata Patagonie.
ERNST LUDWIG KIRCHNER – FRANKFURT, PORTUL DE VEST (ep. 2)
La 34 de ani, pictorul Ernst Ludwig Kirchner se înrola artilerist. De teamă că va săpa tranșee ca un rezervist olog, și ca să evite carnagiul, a făcut pe șoferul. Germania sărbătorea glorificând patria și Reich-ul în versuri și cântece. Elanul patriotic îi cuprinsese inclusiv pe artiști. Unii, considerau războiul un catharsis, iar futuriștii îl vedeau ca singura soluție de „igienizare” morală a lumii!
Nouă luni mai târziu, Kirchner se întorcea acasă din cauza unor probleme pulmonare şi a depresiei agravate de alcool și droguri. Nu suportase disciplina militară, cazarma și dormitoarele comune. S-a portretizat cu mâna dreaptă schilodită și sângerândă. Cedase psihic.
AMERICA ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL (ep. 3)
În a doua zi de Crăciun a anului 1917, ajungea în Europa un cadou special: erau cei 99 de membri ai orchestrei de la Clef Club, faimos în New York. Ritmurile sincopate de ragtime, precursor al jazzului, i-au cucerit imediat pe francezi. Însă, politica segregaționistă americană avea efect și peste ocean, astfel că muzicienilor, la fel ca și celorlalți militari de culoare, li s-au repartizat sarcini mai puțin însemnate: de brancardieri, sau cărăuși. Sub presiunea Aliaților, și a propriului Stat Major, generalul John Pershing, comandantul Forței Expediționare Americane, a acceptat transferul regimentelor „negre” sub drapel francez, purtând uniforme franceze. Erau primii americani trimiși în luptă.
MUZEUL ORSAY (ep. 4)
Între anii 1945 și 1980, Gara Orsay trăise mai multe vieți. După Al Doilea Război Mondial a găzduit prizonieri de război și cetățeni deportați, întorși din Germania. Apoi, abatele Pierre a strâns acolo donațiile pentru cei care altfel n-ar fi supraviețuit iernii teribile din 1954. În anii ’70, i se prefigura destinul artistic. Înăuntrul navei, susținea spectacole compania teatrală Renaud-Barrault și a funcționat o perioadă casa de licitații Drouot-Rive Gauche. Restul incintei era o parcare. Abia în 1980, Gara Orsay a renăscut, grație îndrăznețului proiect de construire a unui muzeu destinat celei mai vaste colecții de tablouri și sculpturi impresioniste.
PATAGONIA (ep. 3)
Punctul terminus al voiajului cu Expreso Patagonico este, ca pe vremuri, orășelul Esquel. Și aici, europenii au ridicat un monument cu rezonanță istorică: dragonul roșu al Țării Galilor. Regiunea este paradisul iubitorilor de rafting! Cursurile de apă ce coboară pe Anzi în această zonă sunt considerate de clasă a 5-a și a 6-a – nivelurile de maximă dificultate. Cele din urmă sunt interzise amatorilor, penultima categorie fiind accesibilă numai sub îndrumarea ghizilor extrem de bine pregătiți, și cu respectarea strictă a instrucțiunilor de siguranță. De pildă, bărcile încărcate cu turiști, sau caiacele, sunt însoțite de patru ambarcațiuni suplimentare, fiecare. Finalul cursei este trăit ca o victorie de curajoșii, mari și mici, pentru că, da, sunt acceptați și temerari de peste 12 ani.
***
Producător: OANA HAŞEGAN
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca
***
Program difuzare: 29.10.2022, TVR1HD, ora 18.50
Reluare în 30.10.2022, TVR 1HD, ora 1:30