loader
Foto

Taragotul de Aur al folclorului românesc cântă la „O dată-n viaţă”

Dumitru Fărcaş a fost invitatul Iulianei Tudor în ediţia din 26 noiembrie a emisiunii, difuzată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 21.00.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Celebrul său taragot, însoţit de Orchestra „Mărţişorul” din Cluj au făcut din genericul Tezaurului folcloric o melodie de neuitat. Timp de peste 50 de ani, a reuşit să cucerească mii de români cu muzica sa. A urcat pe cele mai prestigioase scene şi a umplut de lacrimi de bucurie ochii a milioane de români. Moroşanul Dumitru Fărcaş este sărbătoritul emisiunii O dată-n viaţă de săptămâna aceasta, în seria întâlnirilor ce aniversează cei 60 de ani ai TVR. Iuliana Tudor ne aşteaptă la o nouă ediţie ce se anunţă memorabilă, sâmbătă seară, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Vin să sărbătorească alături de maestrul Dumitru Fărcaş şi de echipa O dată-n viaţă doi dintre tinerii laureaţi ai festivalului „Taragotul de Aur” - Ionela Cristina Bugnar şi Tudor Ciprian Vârciu, precum şi două tinere interprete din Groşi, localitatea natală a taragotistului - Gabriela Ardusătan şi Daria Gâdea. Acompaniamentul şi dansurile ediţiei din 26 noiembrie a emisiunii vin de la membrii Ansamblului Transilvania, iar părintele Cristian Pomohaci ne încântă din nou cu vocea care l-a făcut celebru, de data aceasta în calitate de invitat special.

Vom urmări imagini din arhiva Televiziunii Române, ne vom aminti de momente unice trăite pe scenă sau pe platourile de filmare, vom asculta câteva dintre cele mai frumoase suite instrumentale din repertoriul lui Dumitru Fărcaş.

(w882) Dumitru Fa

În sezonul 18 al emisiunii prezentate de Iuliana Tudor la TVR 1 şi TVR HD, platoul O dată-n viaţă este locul întâlnirilor aniversare „TVR 60”. Sărbătorim cei 60 de ani de existenţă ai Televiziunii Române prin cântec şi imagini document din arhivă, împreună cu mari interpreţi ai folclorului românesc, trăind momente emoţionante şi ascultând poveştile lor legate de TVR.

Scenetele umoristice prezentate de actori de marcă ai teatrului românesc pot fi văzute şi în acest sezon. Floarea (actriţa Maria Buză) a plecat la muncă în Spania. În aşteptarea ei, Gheorghe (Marius Rizea) trăieşte experienţe pline de haz alături de personajele pe care le cunoşteam „din auzite”, despre care cei doi au vorbit de-a lungul timpului la O dată-n viaţă: Ţugurlan (Cristian Creţu), Ţugurlanca (Mariana Dănescu), poliţistul satului (Ovidiu Cuncea), învăţătoarea lui Gheorghe (Medeea Marinescu), Niculina (Tania Popa), preotul satului - părintele Corcoduş (Valentin Teodosiu) sau bunica lui Gheorghe (Magda Catone).

Şi pentru că cele mai bune petreceri se fac sâmbăta, Iuliana Tudor ne dă întâlnire la O dată-n viaţă, în fiecare sâmbătă seară. O nouă ediţie poate fi urmărită pe 26 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

Foto: Doru Ochea

Jurnalişti: Ana Maria Târâlă şi Steluţa Matios

Producător Iuliana Tudor, emisiune de Elise Stan

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu