loader
Foto

Surpriză pentru Iuliana Tudor de ziua ei!

Aflată pe scena unui festival de folclor din Timişoara, vedeta TVR a izbucnit în lacrimi la acest gest.

 

Aniversare prin muncă pentru Iuliana Tudor, „Vedeta populară” a Televiziunii Române. Nimic nou până aici, ea însăşi mărturisind că în ultimii mai bine de 20 de ani i s-a întâmplat aproape anual ca de ziua ei să se afle pe câte o scenă, prezentând evenimente sau chiar emisiunile pe care le realizează la TVR 1.

Anul acesta, pe 16 iunie, chiar în ziua în care împlinea frumoasa vârstă de 45 de ani, Iuliana Tudor prezenta prima ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Petrică Moise”, la Timişoara, un festival dedicat unuia dintre cei mai mari artişti ai Banatului. Cu dansatorii Ansamblului „Banatul” şi cu „Junii Sibiului” pe scenă, Iuliana Tudor a avut parte de o surpriză care a emoţionat-o până la lacrimi.

(w882) lacrimi

Liliana Laichici şi Silvia Macrea, coordonatoarele celor două ansambluri folclorice, au „complotat” pentru a-i arăta cât este de iubită. În plină desfăşurare a evenimentului, ecranul de pe scenă a derulat imagini cu membrii familiei vedetei şi cu alţi oameni dragi, de acasă, urându-i „La mulţi ani!” şi adresându-i vorbe emoţionante. Ropotele de aplauze ale spectatorilor au crescut intensitatea momentului, astfel că Iuliana, copleşită de emoţie, a izbucnit în lacrimi.

(w882) urmarind v

(w882) Silvia Mac

Surpriza a fost completată de un moment inedit pe scenă, oferit de membrii celor două ansambluri, care au dansat împreună, special pentru vedeta TVR. Iar un tort imens, fără zahăr, dar cu multe fructe, şi un coş imens, cu 45 de sticle cu vin de colecţie, au încheiat seria de daruri speciale.

(w882) tort

(w882) sticle de

(w882) sala canta

„A fost o surpriză extraordinară, aplaudată la scenă deschisă, un film prin care i-am simţit alături pe toţi cei care, fizic, nu au putut fi lângă mine de ziua mea. Silvia Macrea şi Liliana Laichici au pus la cale totul în cele mai mici detalii şi au reuşit să mă emoţioneze profund”, declară proaspăta aniversată.

(w882) Tudor si t

(w882) urare pari

Telespectatorii TVR 1 se întâlnesc cu Iuliana Tudor duminică, 19 iunie, de la ora 21.00, la Finala sezonului 8 al celui mai iubit talent show de folclor, când cinci tinere luptă pentru marele premiu şi pentru titlul „Vedeta populară”.

(w882)

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu