loader
Foto

Galerie foto

„Sincer, avem uşor alură de TIR-işti...” Duminică, la „Vis sau realitate”, pe TVR 1 |VIDEO

Alexandrina Hristov lasă microfonul deoparte şi pune mâna pe volanul de TIR. Basti Ţopescu a invitat-o să-şi împlinească visul din copilărie, într-un nou episod al emisiunii „Vis sau realitate” de la TVR 1, difuzat duminică, 21 mai, de la ora 16.30.

 

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

Născută la Chişinău, cu un tată pictor celebru şi mama actriţă, Alexandrina Hristov a trăit de mică într-o atmosferă creativă. La rândul ei, pictează, cântă, joacă teatru. La 8 ani cânta deja la pian, iar de arta teatrală şi plastică s-a apropiat în facultate, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău. În 2005, s-a mutat cu întreaga familie în România, iar în 2009 lansa primul său album, „Flori de lut”. A fost imediat remarcată, a urcat pe scena marilor festivaluri din ţară, precum Untold, Gărâna Jazz Festival sau Transilvania International Film Festival şi a susţinut concert după concert.

(w882) a studio

„Alexandrina Hristov este dovada unui paradox: ceea ce defineşte un artist nu este doar măiestria la care ajunge, ci emoţia pe care o transmite, emoţie în care se regăsesc privitorii. Un artist nu munceşte, el aşa trăieşte. Nu face lucruri pentru bani, ci pentru că nu poate trăi fără să le facă”, este prezentarea cu care Basti Ţopescu o introduce în faţa telespectatorilor TVR 1 pe invitata episodului din 21 mai a emisiunii „Vis sau realitate”.

(w882) inima

(w882) pian

Minionă, delicată, ar putea trece cu uşurinţă drept o puştoaică de liceu. Totuşi, dacă nu ar fi fost aproape predestinată să devină artistă, Alexandrinei i-ar fi plăcut să fie... şofer de TIR!

(w882) Alexandrin

Cu siguranţă, ar fi fost o apariţie cel puţin exotică în peisajul cu lungile şiruri de camioane specific zonelor de frontieră! Dar, cum viaţa i-a rezervet altceva, Alexandrina a rămas cu gândul la lumea largă, cutreierată la volanul unui mastodont al şoselelor.

(w882) AB

(w882) A

O vom vedea în această ipostază inedită, îndeplinindu-şi dorinţa alături de Basti Ţopescu, la „Vis sau realitate”, pe 21 mai, de la 16.30, la TVR 1.

(w882) AB

(w882) Basti

„Din punct de vedere sentimental, Alexandrina Hristov este unul dintre invitaţii mei preferaţi. Pe lângă faptul că este unul dintre artiştii mei favoriţi din România, atât pe plan muzical, cât şi vizual, este şi va fi întotdeauna o persoană care pe mine m-a învăţat foarte multe lucruri. Aşa că am fost entuziasmat să pot să-i întorc acest favor şi să-i îndeplinesc visul netrăit, pentru o zi. Sincer, avem uşor alură de TIR-işti...”, spune amuzat Basti. Şi nu glumeşte decât... pe jumătate, pentru că cei doi îşi iau în serios treaba: pe lângă probele de traseu, prin poligon, într-un camion de transport nou-nouţ, Alexandrina şi Basti învaţă să gătească şi să mănânce „în parcare” şi chiar să schimbe o roată... de 160 de kilograme! Cum se descurcă la aceste probe care îi scot complet din zona de confort – rămâne să vedem duminică după-amiază, la „Vis sau realitate”.

(w882) bucatarie

(w882) masa

Artişti, influenceri, medici celebri sau designeri, persoane publice – suntem convinşi că îşi trăiesc visul, că au ajuns acolo unde şi-au dorit o viaţă. Şi totuşi, cândva, vedetele de astăzi aveau alte aspiraţii... Greu de crezut? De curând intrat în echipa TVR 1, dar familiarizat cu tot ceea ce înseamnă munca de televiziune, Sebastian Felix Ţopescu ne dezvăluie dorinţele secrete ale vedetelor şi le ajută să şi le îndeplinească, pentru o zi. Reality show-ul „Vis sau realitate” se vede din 26 martie la TVR 1, în fiecare duminică, de la 16.30 (şi în reluare sâmbăta, la 12.30). Românii de peste graniţe o pot urmări la TVR Internaţional (duminica, la 17.30) sau la TVR Moldova (vinerea următoare, de la 15.00).

(w882) b canta

Ediţiile următoare ale reality show-ului de la TVR 1 ne vor dezvălui ce şi-ar fi dorit să devină personalităţi precum actriţele Maria Buză sau Carmen Tănase.

 
„Am trăit în imperiul minciunii.” Poetul Şerban Foarţă încheie seria premierelor „Garantat 100%” din acest sezon | VIDEO

O discuţie despre Arghezi, despre părinţi şi viaţa sub guvernarea comunistă. Cătălin Ştefănescu ne aşteaptă, ca de obicei, duminică, de la ora ...

„Ora Regelui”, cu o incursiune în istoria și în prezentul Armatei, muzicii și evenimentelor regale

Noua ediţie „Ora Regelui”, bogată în evenimente interesante şi pline de culoare, se vede la TVR 1 sâmbătă, 22 iunie, de la ora 14.30.

Comunicarea în societatea modernă | VIDEO

Comunicarea în societatea modernă | VIDEO

publicat: luni, 17 iunie 2024

Sâmbătă, 22 iunie, de la ora 9.00, la TVR3 avem posibilitatea să ascultăm un dialog despre rolul și eficiența comunicării în lumea de astăzi, ...

 

#TVRedu