loader
Foto

Sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor

Duminică, 27 octombrie, urmăriți o nouă ediţie „Universul Credinței”, de la ora 07:00, pe TVR1, TVR Moldova, TVR i și online pe TVR+. Prima parte a emisiunii începe la ora 7:00, iar cea de-a doua parte la ora 8:00.

 

Ediția din această duminică va fi prezentată de Rafael Udriște.

În prima parte a emisiunii, puteți urmări: “Jurnalul Universul Credinței”:

  • În data de 21 octombrie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie, a sfântului Mucenic Oprea și a sfinților preoți mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel.

(w882)

  • Biserica Sfântul Dumitru Poștă a fost ridicată în anul 1918, pe locul unui lăcaș de cult din secolul al XV-lea. Aflată sub ocrotirea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, biserica este cunoscută și sub denumirea de biserica „de Jurământ”.
  • Manifestările legate de hramul Sfântului Dimitrie au debutat în București, vineri, 25 octombrie, cu pelerinajul Calea Sfinților la care au participat mii de credincioși. Cu acest prilej, au fost purtate în procesiune pe străzile Capitalei, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie, ale Sfintei Mucenițe Filofteia și ale Sfântului Ierarh Dionisie. Un reportaj de Daniel Vistorovschi.
  • A devenit o tradiție ca la sărbătoarea Sfinților Dimitrie să fie aduse din spațiul ortodox moaște ale altor sfinți pentru a spori evlavia pelerinilor. Pe Colina Bucuriei au urcat anul acestea moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș.

(w882)

  • Anul acesta, la praznicul Sfântului Dimitrie cel Nou, au fost aduse spre închinare din Basarabia şi moaştele Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe - Ismail. Cel mai recent sfânt român a fost trecut în rândul sfinţilor, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din data de 25 octombrie 2018.
  • (w882)

  • Corespondență în direct, din Dealul Patriarhiei, cu jurnalistul Andrei Victor Dochia, despre evenimentele prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
  • Pe malul drept al Dunării, în Bulgaria, la 4 km de oraşul Ruse, pe valea Lomului, se află peştera unde se spune că s-a nevoit Cuviosul Dimitrie cel Nou. În apropierea acesteia, a fost ridicată o mănăstire de familia Basarabilor. În direct, prin Skype, de la Peștera Sfântului Dimitrie cel Nou din Bulgaria vom fi cu jurnalistul Răzvan Bucuroiuși cu publicistul Gheorghiță Ciocioi.

(w882)

  • La rubrica "Sărbătorile săptămânii”, jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu va vorbi despre cele mai importante repere ale calendarului ortodox din această săptămână.
  • “Semnele vremii” - Părintele Radu Preda, alături de colegul nostru Răzvan Bucuroiu, continuă tâlcuirea Fericirilor. În ediția de duminică, Fericirea a V-a: “Fericiți cei milostivi, ca aceia se vor milui”.

(w882)

  • “Presarea presei” - în fiecare săptămână, via Skype, Părintele Eugen Tănăsescu ne propune în direct o scurtă revistă a presei religioase.

Partea a II-a a emisiunii Universul Credinţei începe la ora 8.00

  • Reportaj - "Infernul ascuns în Paradis" – partea I - În perioada 8-18 iulie a avut loc la Periprava, în jud. Tulcea, cea de a şasea campanie arheologică desfăşurată de Institutul de Investigare a crimelor comunismului. În prima parte a reportajului dedicat acestui subiect, îi veţi cunoaşte pe aceia care şi-au asumat misiunea de a descoperiși recupera rămășițele pământești ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară. Un reportaj de Daniel Vistorovschi

(w882)

  • Documentar – "Serbia – Mărturii regale". În Mausoleul regal de la Oplenac poate fi rememorată istoria sârbilor din ultimii 200 de ani. Din cele 29 de morminte, șase aparțin unor cârmuitori ai Serbiei: Marele Conducător Karagheorghe, Prințul Alexandru, regele Petri I, Regele Alexandru I. Prințul regent Paul și Regele Petru al II-lea. Un documentar de Estela Dincă.

(w882)

  • “Bucuria Credinței“ – În această ediție continuă seria emisiunilor înregistrate la Muzeul Național Astra din Sibiu. Părintele Constantin Necula, împreună cu Andrei Victor Dochia, poartă un dialog despre textul Evangheliei Învierii fiicei lui Iair, dar și despre multe alte lucruri interesante despre satul românesc. Jurnaliști: Ileana Gaiță și Andrei Victor Dochia.

(w882)

***

Coordonatori: Paula Tăbîrcă și Estela Dincă

Producător: Andrei Victor Dochia

 
Comedia - de la teorie la practică (II). Am înțeles poanta ? | VIDEO

Râdem noi, râdem, dar de unde vine râsul nostru? Oamenii s-au întrebat și au cercetat tema comicului, acest subiect complex și profund uman. ...

Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

 

#TVRedu