loader
Foto

Un sezon nou "Vorbeşte corect!"

Realizatorii continuă campania de promovare a scriitorilor români şi vor lua permanent “Pulsul străzii”, folosind "umorul ca mijloc de comunicare". Prima ediție din noul sezon a fost difuzată în 30 septembrie.

 

Limba română face parte din viaţa fiecăruia dintre noi. Ea ne arată aşa cum suntem şi se schimbă odată cu noi. Televiziunea (cu tot ceea ce cuprinde ea – de la muzică, la ştiri, emisiuni, până la reclame), radioul şi internetul sunt principalele noastre surse de informare şi fiecare dintre ele are adepţii ei fideli. De aceea, acestea sunt şi principalele noastre domenii de interes.

Emisiunea îşi păstrează caracterul interactiv. De asemenea, continuăm şi campania de promovare a scriitorilor români. “Pulsul străzii” va fi luat în continuare de Ruxandra Gheorghe Negrea, într-una din zilele săptămânii, iar în celelalte ediţii, alături de invitaţii emisiunii, vom discuta despre comunicare şi importanţa cuvintelor în viaţa noastră.

“Încercăm să acoperim în continuare cât mai mult din zonele de interes ale celor tineri căci, vrând-nevrând, trebuie să recunoaştem că aceştia sunt cu ochii pe internet şi nu la televizor. Dar vrem să le reamintim şi de limba românească “neaoşă”, cum spunea Neagu Djuvara. De aceea, am pregătit o surpriză: dintre invitaţii noştri face parte în acest sezon Iuliana Tudor.” Cristina Dănilă

“Înainte de începerea sezonului de primăvară al acestui an, ne-am pus întrebarea la ce se uită cei tineri mai mult pe youtube. Am descoperit că umorul are una dintre cele mai mari audienţe. Ca regizor, nu mă surprinde, căci eu cred că de umor avem nevoie ca de aer, cum se spune. De aceea am păstrat “umorul ca mijloc de comunicare” şi pentru acest sezon. Sperăm astfel să îi atragem pe copiii şi adolescenţii noştri şi spre o emisiune de limba română de la televizor. Şi sper că vom reuşi!” Radu Dănilă

Primim în continuare mesaje de la telespectatori referitoare la greşeli de limbă română pe adresa: vorbestecorect@tvr.ro.

Echipa emisiunii este aceeaşi: Radu Dănilă şi Cristina Dănilă - realizatori, Iulia Ioaniţoaia - jurnalist, Andreea Dinică - cercetător la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române, consultantul de specialitate al emisiunii, Ionuţ Andrei - editor imagine, Dan Creţa – voice-over.

Emisiunea "Vorbeşte corect!" este difuzată la TVR 1 şi TVR HD, de luni până vineri, de la ora 14.55.

 
Comedia - de la teorie la practică (I) De ce râdem? | VIDEO

De ce râde omul? Cum devin amuzante un cuvânt, o expresie ori o situație? Mecanism de apărare, explozie de detensionare, surpriză, absurd - ...

Într-un gest de altruism și solidaritate, Moș Nicolae a adus o bucurie deosebită pentru prichindeii din satul Cușmirca, Republica Moldova, prin ...

"ExplozivArt" și dezvoltarea prin teatru | VIDEO

publicat: joi, 05 decembrie 2024

În ultimele luni, elevii din cadrul proiectului ExplozivArt, organizat de Incubator 13, s-au dedicat cu pasiune și entuziasm pregătirii noului ...

 

#TVRedu