Mezzosoprana Ruxandra Donose a fost invitata din această săptămână a Interviului „George Enescu”, realizat de Marius Constantinescu. Pe 17 iulie, la 10 minute după miezul nopţii, v-am prezentat un dialog „construit pe arhitectura sincerităţii”.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
În 1991, la doi ani după ce a ajuns pe scena Operei din Constanţa, Ruxandra Donose făcea primii paşi în cariera sa internaţională; câştigase Concursul Internaţional de la Munchen (1990) şi Washington (1991) şi începea studiile la Viena, alături de Carol Blaickner-Mayo şi Carol Byers.
Ruxandra Donose, una dintre cele mai renumite mezzosoprane al tinerei generaţii, s-a remarcat prin complexitatea personalităţii sale artistice. Tonul vocii sale a fost descris ca fiind, în acelaşi timp, special, cald, dar şi întunecat, senzual, dar şi nobil, iar registrul ei vocal este vast şi lipsit de greşeli, când vine vorba de omogenitatea registrelor. Tehnica excelentă a vocii Ruxandrei îi asigură uşurinţă şi acurateţe în partiturile de virtuozi, dar şi o frazare amplă nuanţată delicat într-un legato impecabil.
„A fost un interviu bun, construit pe arhitectura sincerităţii în care putem vorbi despre orice, atâta vreme cât o facem cu proprietate, respect şi sens”, povesteşte Marius Constantinescu, realizatorul interviului din această duminică, 17 iulie.
Repertoriul ei include roluri în opere de Mozart, Georg Friedrich Handel, Rossini, Offenbach, Engelbert Humperdinck, Leos Janacek, Strauss și Vincenzo Bellini; se regăsesc peste 45 de roluri principale de operă, tot atâtea piese de rezistență din repertoriul vocal-simfonic, sute de lieduri. La Festivalul „George Enescu” din 2015, mezzosoprana a interpretat, împreună baritonul Vincent Wolfsteiner şi Monte Carlo Philharmonic, opera Das Lied von der Erde, scrisă de Gustav Mahler.
În vara lui 2016, ea a apărut în Don Carlo a lui Giuseppe Verdi, ultima producţie a Grange Park Opera din Marea Britanie, unde a jucat rolul Prinţesei Eboli. Despre interpretarea sa, jurnalista Melanie Eskenazi de la revista londoneză musicOMH scria „Ruxandra Dunose a fost o puternică Eboli, sugerând o amărăciune sinceră şi remuşcare în momentele ei cruciale; aria O don fatale a fost răsplătită cu o ovaţie pentru modul energic în care a fost interpretată”.
Despre aceeaşi piecă, criticul american Mark Ronan spunea ca mezzosoprana „a oferit un frumos şi elegant cântec; Eboli poate fi uneori o mezzosoprană plictisitoare şi bondoacă, dar Ruxandra Donose întruchipează întru totul frumuseţea cunoscută în istorie, iar interpretarea rolului a evoluat de la vanitate la furie şi, eventual, la tristeţe disperată când recunoaşte că a calomniat-o pe nedrept pe regină, s-a culcat cu regele şi când îşi blestemă propria frumuseţe (unul dintre momentele-cheie ale serii)”.
***
Despre Interviurile Festivalului Enescu:
Valentina Băinţan, Claudia Spătărescu, Claudia Robu şi Marius Constantinescu încep o nouă serie de interviuri esenţiale cu cei mai importanţi muzicieni invitaţi ai ediţiei 2015 a Festivalului Internaţional George Enescu. Dirijori, instrumentişti, solişti vocali, de la Ion Marin la Vasily Petrenko, de la Anja Harteros la Elisabeth Leonskaya, de la Kristjan Jarvi la Valentina Naforniţă, vor veni în fiecare duminică, la miezul nopţii, la întâlnirea cu telespectatorii TVR 2 şi TVR+.