Dezbaterea din 19 octombrie de la TVR 1 şi TVR+ a pornit de la cererile de arestări ale DNA în Dosarul Retrocedărilor.
Ediţia din 19 octombrie a emisiunii Foc încrucişat de la TVR 1 a avut ca temă de dezbatere retrocedările ilegale. Moderatoarea Alina Stancu şi invitatul permanent Cornel Nistorescu au discutat cu Paul Radu, directorul comunităţii de jurnalişti de investigaţie Rise Project. De asemenea, pe toata durata emisiunii, jurnalistul Marcel Bărbătei s-a aflat în legătură directă cu cei din platoul TVR. Emisiunea a fost difuzată, ca în fiecare duminică, de la 13.00 la 14.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, unde pot fi urmărite, de altfel, şi toate ediţiile anterioare.
Dezbaterea de duminică a pornit de la cererile de arestări ale DNA în Dosarul Retrocedărilor. Paul Radu a declarat în cadrul emisiunii că „afacerea retrocedărilor ilegale merge şi dincolo de graniţele ţării”. Invitatul este de părere că „totul porneşte de la politic, dar oportunitatea este creată de investitori”. O soluţie este greu de găsit, întrucât „Romsilva încasează bani din exploatarea pădurilor”, după cum susţine directorul Rise Project. Concluzia invitatului Alinei Stancu la Foc încrucişat este că „retrocedările ilegale sunt un cartof fierbinte în curtea Guvernului...”.
La rândul său, jurnalistul Marcel Bărbătei ridică alte probleme. „Cerererile de retrocedare au aglomerat sistemul judiciar”, afirmă el. Responsabili există, în opinia jurnalistului: „Administratorul trebuie să raspundă pentru ceea ce se întâmplă în pădurile româneşti”. „Reforma lui Ferdinand poate fi pusă oricând pe masa oricărui judecător”, este de părere Marcel Bărbătei. „În cazul retrocedărilor ilegale, cutia Pandorei a fost deschisă în 2005”, mai spune el, întărindu-şi declaraţiile în repetate rânduri: „Orice afirmaţie a mea este facută pe bază de documente”.
***
Din 7 septembrie, în fiecare duminică, la prânz, Cornel Nistorescu este invitatul Alinei Stancu la o dezbatere „pe toate fronturile”. La aceeaşi masă, moderatoarea şi invitatul permanent al emisiunii stau faţă în faţă cu principalii actori implicaţi în cele mai importante evenimente ale săptămânii. Fie că sunt din domeniul economic, politic, social sau artistic, aceste evenimente sunt comentate şi analizate, confruntarea ideilor ducând la Foc încrucişat.
În afara evenimentelor care au făcut breaking news în buletinele de ştiri, la Foc încrucişat sunt discutate şi subiectele insuficient exploatate de media. Pornind de la ce s-a întâmplat, aflăm de ce şi la ce consecinţe ne putem aştepta în viitor.
Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.