loader
Foto

Galerie foto

Radu Paraschivescu: „Fericirea nu trebuie s-o cauţi. Las-o să dea ea peste tine”

Nu veţi regreta deloc întâlnirea cu Radu Paraschivescu într-o discuţie spumoasă alături de Daniela Zeca Buzura, sâmbătă, 19 mai, la „Mic dejun cu un campion”, de la ora 10.00, la TVR 2.

 

„Îi plac pisicile, cărţile bune, oamenii vulnerabili care ştiu să piardă graţios, brutăriile franţuzeşti” - spune Daniela Zeca Buzura.

De la aceste tuşe începe portretul scriitorului, publicistului şi traducătorului Radu Paraschivescu.

La cele peste 100 de titluri traduse, a unei intense activităţi de jurnalist şi de condeier necruţător, Radu Paraschivescu supravieţuieşte cu umor şi inteligenţă unor vremuri nu tocmai comode.

În România unui paradox continuu, autorul are fascinaţia călătoriilor şi a mărturisirilor, a vorbelor prinse din zbor. Radu Paraschivescu le strânge ca pe o recoltă, din toamnă-n toamnă, adunând între coperte, perle de gândire şi exprimare de tot râsul, dacă n-ar fi de potop de lacrimi.

(w882) mic dejun

În unele dintre cărţile sale descoperim impresii de vacanţă, într-altele, chipuri şi poveşti despre oameni care chiar fac câte ceva pentru ţara asta, dar care nu se văd niciodată la televizor. Cotidianul îi oferă materie primă din belşug. Da, de multe ori realitatea este mult mai percutantă decât ficţiunea. Pornind de la acest deziderat, Radu Paraschivescu îşi datorează prolificitatea acestei suculente materii prime aflate mereu în proximitatea sa. Ca să devină literatură, nu trebuie decât un ochi exersat şi o sensibilitate care să poată filtra aceste evenimente.

„Cel mai bine scriu când sunt înghesuit cu spatele la zid.”

Scrie repede şi concentrat. Termenele de predare a manuscriselor se succed unul după altul. Exerciţiul jurnalistic îi conferă această vedere pe repede înainte. De aceea şi cărţile sale se bucură atât de mult de atenţia publicului. Ca om şi ca scriitor este mereu în actualitate. Este o figură cunoscută, prezentă.

(w882) mic dejun

„Ghidul nesimţitului”, spre exemplu, unul dintre numeroasele volume semnate de Radu Paraschivescu este un bestseller editat în 2006 şi reeditat în 2013, într-un tiraj de 55.000 de exemplare. Din prefaţa semnată de Andrei Pleşu cităm câteva rânduri care creionează perfect portretul autorului: „Radu Paraschivescu dovedeşte un mare curaj când se ia la trântă cu acest balaur şleampăt, ubicuu, itratabil, mondial şi autohton. Dar o face cu un soi de calm vesel, cu o răbdare stoică: nu lucrează ca un moralist acru, ci ca un degustător de moravuri. E foarte uşor să-ţi pierzi cumpătul când ai de-a face cu nesimţirea... Radu Paraschivescu a scris o carte ’tristă, plină de umor” (sursa: „Ghidul nesimţitului”, cuvânt de întâmpinare de Andrei Pleşu, pag. 5, Editura Humanitas, 2013).

Pentru că Radu Paraschivescu a semnat până acum o mulţime de cărţi, de la debutul din 2000 cu „Efemeriada” şi „Balul fantomelor” scoate aproape anual câte un titlu. Cel mai recent, „Două mături stau de vorbă. Scene româneşti”,  se va afla pe rafturile editurii Humanitas la Târgul de carte BookFEST de la Bucureşti, care se va deschide săptămâna viitoare.

(w882) mic dejun

Nu scrie doar cărţi de autor. Susţine rubrici în publicaţiile: Evenimentul zilei, Idei în dialog, Gazeta sporturilor, Cuvântul. A colaborat cu ProSport – este un mare pasionat de sport, dar mai ales de fotbal - şi Observator Cultural. De altfel, este coautor şi traducător a două volume monumentale despre istoria sportului: Jocurile Olimpice de la Atena la Atena: 1896-2004” şi Enciclopedia Larousse a fotbalulului.”

Este un foarte apreciat traducător din autori englezi, americani, canadieni şi francezi. Mai colaborează din când în când cu România Liberă,  Lettre International sau Dilema Veche. S-a alăturat unor proiecte editoriale colective alături de confraţi cu care combate în societatea românească sperând la o divină reîntoarecere la bunul simţ.

„Cei care mai cred în bune maniere încep să devină minoritari” - zice el. De aceea, probabil, s-a încăpăţânat să scrie despre „Codul proastelor maniere” (2006).

***

„Calea pe care a ales-o este umorul. ’Fără umor, eşti pierdut!’ obişnuieşte să spună Radu Paraschivescu. Dovadă cărţile sale. Am ales câteva din librărie şi, până la finalul filmărilor, am profitat de un scurt răgaz ca să le frunzăresc încercând să-mi aleg una dintre ele. Am optat până la urmă pentru un clasic al genului, ’Ghidul nesimţitului’, pe care îl văzusem la nişte prieteni când am mers în vizită şi mi-au recomandat-o călduros. L-am pus deoparte şi am răsfoit alte volume. Recunosc cu mâna pe suflet că nu mă puteam abţine din râs. Un râs uşor nervos, întrerupt deseori de exclamaţii de uimire datorate enormităţilor pe care le puteam citi şi care nu erau – în mare măsură - decât nişte citate din gândirea oamenilor publici actuali. Nu-mi venea să cred că aceasta este realitatea pe care o trăim, pe care am palpat-o atâţia ani şi ale cărei consecinţe de abia acum încep să se vadă acut. Aveam senzaţia că trăiesc un foileton de întâmplări tragi-comice care ne desfiinţează viaţa, pur şi simplu. Harul scriitorului este acela de a ne face să nu uităm, să fim vigilenţi şi deştepţi, informaţi şi reactivi. Iar Radu Paraschivescu are acest nerv înnăscut.” (Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)

(w882) mic dejun

***

„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine. Pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo, spune Ileana Ploscaru Panait.

Foto: Dănuţ Cristișor, TVR

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 19 mai, ora 10:00luni 21 mai, ora 8:00vineri, 25 mai, ora 5:00

TVR 3: duminică, 20 mai, ora 9:00

TVR Internaţional: duminică, 20 mai, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 26 mai, ora 8:30

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu