loader
Foto

„Secvențe UNATC” și „CineSens”, programe în premieră, la TVR Cultural

„Secvenţe UNATC” a debutat luni, 8 aprilie, de la ora 21.45. „CineSens" începe vineri, 12 aprilie, de la ora 22.00, la TVR Cultural.  

 

Televiziunea Română a lansat un nou proiect dedicat pasionaților de cinematografie și cultură, realizat de TVR Cultural în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC). Proiectul are două componente, respectiv difuzarea unor filme realizate de studenţi şi o serie de dezbateri culturale ce conţin subiecte din industria cinematografică.

Secvențe UNATC", una dintre producţiile din cadrul proiectului, aduce în exclusivitate, în atenția telespectatorilor, filme de scurtmetraj și documentare realizate de studenți şi absolvenţi ai UNATC. Programul va fi difuzat la TVR Cultural, de luni până vineri, începând cu ora 21.45, și oferă o incursiune în lumea creatorilor de film, prin prezentarea unor opere cinematografice de calitate.

„Secvențe UNATC" a debutat luni, 8 aprilie, cu filmul „Cadențe", regizat de Radu Gabrea, iar în ediţiile următoare vor fi prezentate şi alte producţii, printre care enumerăm: „Cântec”, regia Felicia Cernăianu; „Către absolvenţii şcolilor medii”, regizor Paul Barbăneagră; „Cercul” de Mircea Veroiu; „Ritmuri” de Andrei Vidraşcu sau „Dictatorul şi supusul său” în regia Adei Pistiner.

CineSens", a doua emisiune realizată de TVR Cultural, este o dezbatere culturală pe teme diverse, care oferă telespectatorilor o amplă perspectivă asupra cinematografiei. Programul va fi transmis săptămânal, în ziua de vineri, de la ora 22.00 şi va fi însoţit de câte un film.

Moderatoarea emisiunii, Magdalena Stanciu, ea însăşi absolventă de UNATC şi un apreciat critic de film, va facilita discuțiile cu specialiști din domeniul cinematografiei, implicați atât în procesul de producție, cât și în formarea viitorilor profesioniști.

Prima ediţie „CineSens", difuzată în 12 aprilie, va aborda tema „De la filmul de absolvire la filmul de debut şi va aduce în fața telespectatorilor invitați de marcă din industria cinematografică românească, precum Tudor Cristian Jurgiu, Cătălin Mitulescu, Barna Nemethi și Nicolae Mărgineanu. După discuţia din platou, va fi prezentat filmul „La mere", regizat de Iulian Mihu.

A doua ediţie „CineSens", difuzată în 19 aprilie, are ca subiect filmul de animație. Invitații speciali Anca Damian, Radu Igazsag, Matei Branea, Mihai Mitrică și Alina Gheorghe vor aduce în discuție aspecte relevante legate de procesul creativ și impactul animației în industria filmului. Emisiunea va fi urmată de proiecția unui calup de filme de animație, selecționate special pentru a ilustra diversitatea și bogăția acestui gen cinematografic.

„CineSens" va explora, pe parcursul celor zece ediții, diverse aspecte ale industriei filmului, cum ar fi producția, finanțarea, muzica de film, critica sau scenografia, fiecare ediție fiind însoțită de un film relevant pentru tema respectivă.

TVR Cultural vă invită să vă alăturați acestei călătorii fascinante în lumea filmului românesc începând cu 8 aprilie, ora 21.45, la premiera emisiunii „Secvenţe UNATC” şi la prima ediţie „CineSens", difuzată vineri, 12 aprilie, de la ora 22.00.

 

 

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu