loader
Foto

Prin Munții Orăștiei, la “Exclusiv în România”

Echipa emisiunii “Exclusiv în România” v-a invitat la o călătorie prin Defileul Jiului, către cetățile dacice și până în Munții Șureanu, în căutare de povești și aventuri culinare. Sâmbătă, 15 decembrie, de la 13.00, la TVR 1 și de la 20.30, la TVR HD.

 

În căutarea poveștilor despre eroii Primului Război Mondial, am ajuns, de data aceasta, în Defileul Jiului, la monumentul ridicat pe locul unde a fost rănit mortal generalul Dragalina. Am aflat povestea sacrificiului său și am înțeles mai bine cu ce preț a fost obținută Marea Unire din 1918.

(w882) Defileul J

Ne-am continuat, apoi, drumul spre Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, unde am pătruns într-o altă zonă a istoriei noastre, în fascinantul ținut al cetăților dacice. Am urcat până la cetatea Piatra Roșie, unul dintre cele șase monumente UNESCO din Munții Orăștiei și din împrejurimi, care mai au încă multe taine de deslușit.

Înfometați, după  incursiunea în istorie, am încercat să preparăm și rețete dacice, acompaniați de copiii din satele ținutului, Călușarii, al căror dans se prea poate să se tragă, la rândul lui, tot din vremea strămoșilor noștri.

(w882) Muntii Ora

Am coborât și într-una dintre peșterile emblematice ale ținutului, Ponorici – Cioclovina cu Apă, destinată turismului speologic specializat și am parcurs râul subteran, pentru a descoperi formațiunile minunate ascunse în galeriile ei.

Iar, în final, am găsit încă resurse pentru a străbate Munții Șureanu către o destinație iubită din ce în ce mai mult de fotografi: Fundătura Ponorului, supranumită, pentru frumusețea ei „Palma lui Dumnezeu”. Un rai al celor îndrăgostiți de imagine.

(w882) Pestera Po

 

"Opre Roma" și portretele schimbării | VIDEO

publicat: joi, 03 iulie 2025

Ediția "Opre Roma" din 4 iulie, difuzată de la ora 15:00, la TVR 1 și TVR+, depășește barierele prejudecăților și oferă o perspectivă autentică ...

Performanța sportivă de elită, așa cum o demonstrează experiența lui Dragoș Luscan alături de sportivi de renume precum David Popovici, Simona ...

România, record negativ la mame minore | VIDEO

Problematica mamelor minore în România constituie o provocare de sănătate publică complexă, cu implicații adânci în sistemele de învățământ și ...

 

#TVRedu