După Marea Unire din 1918, scena politică românească s-a diversificat, cu partide care competeau pentru influență și votul cetățenilor, consolidate de un context internațional complex și de provocările interne.
.

.
Campaniile electorale din această epocă erau caracterizate prin intensitate și creativitate, fiind foarte influențate de tradițiile politice europene. Partidele își bazau strategiile pe mobilizarea maselor, utilizând mitinguri, pliante și afişe care apelau la emoțiile alegătorilor. Tema naționalismului, profund înrădăcinată în societatea românească, a fost adesea folosită pentru a consolida identitatea națională și pentru a mobiliza voturile, mai ales în contextul temerilor legate de minorități și de identități regionale.

O caracteristică notabilă a campaniilor electorale din perioada interbelică a fost influența crescândă a mass-mediei. Ziarele și revistele au jucat un rol esențial în modelarea opiniei publice, promovând, prin articole și editoriale, ideologiile partidelor. Campaniile nu erau doar un simplu exercițiu electoral; ele erau o manifestare a bătăliei ideologice, fiecare partid încercând să își impună viziunea asupra viitorului României.

De asemenea, participarea alegătorilor a evoluat, cu un interes mai crescut pentru politicile publice și impactul acestora asupra vieții cotidiene. Această implicare a fost stimulată de crizele economice și sociale, care au evidențiat nevoia de soluții viabile și de lideri capabili. Astfel, campaniile electorale nu au fost doar o formalitate, ci o platformă de dezbatere și de propuneri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de trai.

Campaniile electorale din România interbelică reprezintă un capitol important al istoriei politice naționale, reflectând atât tumultul interior, cât și influențele externe. Ele nu doar că evidențiază complexitatea societății românești din acea perioadă, dar subliniază și importanța participării cetățenilor în procesul democratic, un aspect care rămâne relevant și astăzi.