loader
Foto

Galerie foto

Premieră “Locuri, oameni și comori” - Dacii și momârlanii din Valea Jiului

În fiecare duminică, de la ora 11:30, la TVR 3, Emilia Nicolaescu, realizatoarea emisiunii “Locuri, oameni și comori”, scoate la lumină poveștile unor personaje și locuri din vremuri demult apuse. Duminica aceasta, 25 mai, aflăm povestea momârlanilor din Valea Jiului.

 

(w882) Premieră

Istoria neamului românesc se pierde, undeva, în vremuri atât de îndepărtate, încât e greu să le numim și să le dovedim. Dar, din antichitate, există dovezi clare ale civilizației geto-dacilor în aceste teritorii, iar cele mai evidente și de necontestat sunt cetățile, davele lor și aurul aluvionar, pe care strămoșii noștri se pricepeau să-l modeleze în monede și bijuterii unice în lume.

(w882) Premieră

Ținutul momârlanilor din Valea Jiului este unul dintre cele mai bogate și vii locuri în păstrarea tradițiilor, datorită vestigiilor de aici, dar, mai ales, datorită oamenilor, a momârlanilor mândri de vechile lor rădăcini.

(w882) Premieră

Aflăm lucruri mai puțin știute, dialogând cu invitatul emisiunii, cercetător Ovidiu Țentea, managerul Muzeului Național de Istorie a României.

(w882) Premieră

Emilia Nicolaescu ne aduce noi poveşti adevărate despre locuri care ascund mistere, despre comori neştiute, furate, dintre care unele au fost recuperate de oameni, care şi-au făcut din rescrierea istoriei o profesie şi o pasiune.

Urmăriți în premieră “Dacii și momârlanii din Valea Jiului”, duminică, 25 mai, de la ora 11:30, la TVR 3 și pe TVR+ !

Toate ediţiile emisiunii pot fi vizionate pe canalul de YouTube al TVR.

***

Producător Emilia Nicolaescu

Credit foto: Arhiva emisiunii “Locuri, oameni și comori”/ Emilia Nicolaescu

 

 

Revenirea din vacanță sau concediu reprezintă o provocare anuală pentru elevi, părinți și cadre didactice deopotrivă. Urmărim o ediție "Vară ...

EVENIMENT ESTIVAL - Taberele ARC – Acolo unde începe ACASĂ

Pentru mii de copii români din diaspora și din comunitățile istorice, vara înseamnă, înainte de toate, o reîntâlnire cu România.

Ora de robotică de la mall | VIDEO

Ora de robotică de la mall | VIDEO

publicat: luni, 27 iulie 2026

La un centru comercial din Iași, a avut loc un eveniment deosebit care a captivat atenția publicului, în special a celor tineri: expunerea unui ...

 

#TVRedu