„Universul credinţei” vă prezintă subiecte atractive, discuții pertinente, reportaje cu efect de balsam pentru suflet, în fiecare duminică de la ora 7:00 la 9.30, pe TVR 1, TVR MOLDOVA și TVR Internațional.
Începând cu ora 7.00, prima parte a emisiunii vă aduce cele mai noi știri din actualitatea religioasă internă, dar și un material fremătător care transmite emoția credincioșilor ce au luat parte la resfințirea lăcașului ce adăpostește icoana Maicii Domnului cu Pruncul, în fața căreia multe minuni au fost înfăptuite.
Iar prezența P.F. Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adus un plus de solemnitate evenimentului de la Biserica Icoanei din București.
Rubricile care și-au câștigat, de-a lungul timpului, un public fidel, ”Editorialul” și ”Sărbătorile săptămânii” nu lipsesc nici acum din cuprinsul ”Universului Credinței”. Iar ”Cartea de duminică” constituie, la fel ca întotdeauna, o invitație la lectura atât de folositoare sufletului: de acestă dată, în prim-plan este volumul ”Cu Hristos înviat la malul mării” al teologului și eseistului Costion Nicolescu.
Multe sunt lăcașurile a căror istorie se pierde în timp, din zidurile lor simțindu-se murmurul rugăciunilor rostite acolo de veacuri. Biserica ”Sf. Nicolae Dintr-o zi” este un asemenea exemplu - ctitoria doamnei Marica, soția domnitorului martir Constantin Brâncoveanu fiind subiectul episodului de duminică al ”Istoriilor uitate”.
Participarea la recensământ nu este doar o obligație cetățenească, ci și una creștină - astfel, fiecare persoană de pe cuprinsul României având posibilitatea de a-și declara confesiunea. Cătălin Raiu, directorul de comunicare al INS este prezent în studioul ”Universul Credinței” pentru a ne oferi mai multe amănunte despre acest subiect.
Începând cu ora 8.00, în partea a doua a emisiunii, părintele Francisc Doboș ne amintește de vizita Papei Francisc în România, de la care se vor împlini, peste câteva zile, trei ani.
Vedem apoi, într-un scurt reportaj, cum a fost receptat acest eveniment istoric de către un grup de persoane consacrate – este vorba despre surorile din Congregația Carmelitană Misionară din București.
Înțelepciunea marilor duhovnici are un efect magnetic asupra credincioșilor care vin, uneori, de la mari depărtări pentru a-i asculta și a primi un sfat. Antropologul Costion Nicolescu a avut șansa unor întâlniri însemnate cu acești creștini a căror viață însemnă urmarea, până la jertfirea de sine, a lui Hristos - și vine în studio pentru a ne ajuta să aruncăm o privire în acestă lume misterioasă, dar atât de folositoare sufletului nostru.
Interferențele dintre români, maghiari, cumani și mongoli în Bihor, Sătmar, Sălaj și Banat pe vremea Evului mediu timpuriu românesc este analizată în primul dintr-o serie de mini-documentare istorice prezentate în cadrul emisiunii ”Universul Credinței”.
Cum a rezistat Rohița vitregiei vremurilor care au trecut peste ea aflați din reportajul care încheie cea de-a doua parte a programului.
De la ora 9.00, într-un nou episod al ”Bucuriei Credinței”, îl vom întâlni pe parintele Constantin Necula în ambianța mănăstirii Hurezi din județul Vâlcea.
Prezentator și moderator: Rafael Udriște
Coordonatori: Lucia Toader și Paula Tăbîrcă
Producător: Andrei Victor Dochia
Un articol de Aziza Bodea Micu
***
Foto credit: Papa Francisc în România – Mediafax
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Biserica Icoanei – Ziarul Lumina