loader
Foto

Galerie foto

„Poveste după poveste": Crăciunul la Vişeu - punte peste timp

La Vişeu, în „Noaptea Viflaimelor" se aud deodată peste 700 de clopote, fac zgomot ca să alunge spiritele rele şi însoţesc cele 12 Viflaime. Manifestarea este unică în România. Cristina Şoloc ne spune toată povestea la TVR 1, sâmbătă, 23 decembrie, ora 13.30.

 

Acum 13 ani, emisiunea Dincolo de hartă (TVR 1) prezenta sărbătoarea Crăciunului în Vişeul de Sus, Maramureş, un loc în care tradiţia era păstrată cu sfinţenie din moşi strămoşi (deşi Vişeul nu este un sat, ci al doilea oraş ca întindere din România).

Documentarul, filmat chiar în noaptea de Crăciun, a obţinut două premii importante de televiziune, iar ulterior a devenit popular pe internet, fiind distribuit şi redistribuit chiar şi în prezent, ca o colindă şi reuşind să strângă sute de mii de vizualizări pe Youtube şi pe Facebook.

După 13 ani, aceeaşi echipă (Cristina Şoloc-realizator, Sorin Chivulescu-director de imagine, Marius Stanciu-sunetist) se întoarce la Vişeu şi ne arată cum continuă povestea, în emisiunea Poveste după poveste de sâmbătă, 23 decembrie.

(w882)

Cristina Şoloc, cu invatatorul Ioan Bledea, instructorul Ansamblului Folcloric Vişeul

Dacă în urmă cu 13 ani, chiar şi aici tinerii se fereau să mai poarte costumul popular şi nu prea se înghesuiau să înveţe muzica şi dansurile tradiţionale (pentru că alta era moda) acum Centrul Cultural Social al Vişeului este mai activ ca niciodată.

Pe nesimţite, oamenii s-au reîntors la tradiţiile care-i definesc, costumul popular a devenit un „must have” (indiferent de moda vremii) ansamblurile populare sunt pline atât de copii, cât şi de adulţi, iar în noaptea de Crăciun, Viflaimele (teatrele populare ataşate bisericilor) şi-au triplat numărul.

Uimitor este nu doar că tradiţia din noaptea de Crăciun nu s-a pierdut în oraşul Vişeul de Sus, ci că s-a transformat în Noaptea Viflaimelor - o manifestare unică în lume, ce atrage anual în centrul oraşului, mii de localnici şi turişti dornici să vadă teatrul popular păstrat acolo la fel, de secole.

(w882)

foto: Cosmin Tomoiagă

În noaptea de Crăciun, între orele 10.00 şi 12.00, pe străzile Vişeului pot fi văzuţi cei mai mulţi, mai mari şi mai spectaculoşi „draci” din România şi chiar din lume. La Vişeu, în „Noaptea Viflaimelor" se aud deodată peste 700 de clopote.

(w882)

foto: Cosmin Tomoiagă

Zeci de oameni, mascaţi şi „îmbrăcaţi " cu clopote ce cântăresc şi câte 70 de kg, fac zgomot ca să alunge spiritele rele şi însoţesc cele 12 Viflaime, care îşi prezintă sceneta şi colindele pe scena special amenajată de primărie şi biserică, în mijlocul oraşului. Manifestarea este unică în România datorită atât numărului mare de Viflaime, cât şi dimensiunii clopotelor pe care le poartă mascaţii.

(w882)

Cristina Şoloc şi Ducu Hotima, cel care a semnat coloana sonoră a ambelor reportaje

(w882)

De ce şi cum au reuşit vişeuanii să păstreze şi chiar să dezvolte ce au primit demult? Probabil, pentru că nişte oameni, îndrăgostiți de cultura moroşenească şi mândri de originile lor, au ştiut să le arate, celor care poate au uitat să-şi aprecieze moştenirea spirituală, cât de speciali devin când îţi păstrează identitatea.

Vedem cum trec maramureşenii puntea peste timp şi ne reîntâlnim în prezent cu personajele de acum 13 ani, sâmbătă, 23 decembrie, la 13.30, la Poveste după poveste.

 
Generațiile X, Y, Z: limbaj și viață în social media

Generațiile X, Y, Z: limbaj și viață în social media

publicat: marţi, 08 octombrie 2024

Etichetele purtate de fiecare generație născută după anii ‘60 ne diferențiază în mod evident, însă lumea în care comunicăm și muncim împreună ne ...

Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

Celebra operă „La Wally”, a lui Alfredo Catalani

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

TVR Cultural v-a propus să revedeți punerea în scenă de la Theater an der Wien (2021), a operei „La Wally”, de Alfredo Catalani. Catalani a scris ...

O discuție necesară în fiecare zi | VIDEO

O discuție necesară în fiecare zi | VIDEO

publicat: vineri, 13 septembrie 2024

În societatea contemporană, discuțiile privind educația și sistemul de învățământ ar trebui să fie o constantă, nu o alegere sezonieră. Deși la ...

 

#TVRedu