Aniversări și povești de viață, în ediția din 19 iunie 2022 a emisiunii "Drag de România mea!". De la ora 15.00, la TVR 2 și TVR 2 HD, v-am invitat să revedeți o gală în care primordială este bucuria de a dărui.
Ne-am reîntâlnit cu Andreas Novacovici, un tânăr care a crescut fără părinți, într-o casă de copii și care și-a dedicat ulterior viața ajutorării celorlalți. Andreas ne-a emoționat cu luciditatea sa și cu toate greutățile pe care le-a înfruntat pe parcursul vieții.
Din Bucovina, a sosit la noi unul dintre cei mai apreciați artiști ai tinerei generații ai folclorului românesc, Alexandru Brădățan.
Autentic, cu bun simț și repertoriu pe măsură, Alexandru arată că tradiția rămâne pe mâini bune și merge sigur mai departe. El ne-a adus veselia specifică zonei sale, dar și un moment inedit alături de Paul Surugiu-Fuego.
I-am văzut din nou și pe Marian și Georgian Mărgărit. Împreună cu ei și cu Paul Surugiu - Fuego, am intrat într-o lume a poeziei, a frumosului, a simplității și a bucuriei de a trăi.
Marian Mărgărit este compozitor, iubitor de înalt și apropiat al Cenaclului Flacăra. Georgian face parte din generația tânără fiind de asemenea compozitor, producător muzical și solist în proiectul Vanotek.
Cu mare fast și bucurie, a sosit la noi și minunata artistă Corina Chiriac.
Ea a avut multe amintiri de depănat, precum și cântece emblemă ale românilor.
Nu ratați o emisiune de colecție, în care-l veți asculta și pe Paul Surugiu-Fuego, dar și trupa Supermarket!
De asemenea, baletul condus de Florin Mariș ne este aproape!
***
Ne găsiți și pe Facebook și Instagram!
Foto: Ana Maria Halalai
Producătorul emisiunii: Codruța Prunariu
***
Program de difuzare:
TVR2: duminică, ora 15:00; sâmbătă, ora 00:15
TVR Internațional: sâmbătă, ora 21:00 (ora României)
TVR MOLDOVA: sâmbătă, ora 21:00