loader
Foto

Galerie foto

Podcasturile TVR#ENESCU: Luisa Zan și Alexandru Tomescu, în dialog cu Valentina Băințan | VIDEO

Valentina Băințan a discutat, la Podcasturile „TVR#Enescu”, cu Luiza Zan, interpretă de jazz, despre bucuria de a face muzică, și cu violonistul Alexandru Tomescu, despre cariera sa pedagogică.

 

În 30 aprilie, Valentina Băințan a avut-o ca invitată la Podcasturile „TVR#Enescu” pe interpreta de jazz Luiza Zan, cu care a discutat despre bucuria de a face muzică, despre raiul ei departe de București, dar și despre ce înseamnă să fii muzician de jazz într-o lume aflată în permanentă schimbare.

A fi muzician de jazz înseamnă să fii foarte generos cu tine însuți. Înseamnă să îți oferi șansa de a fi extraordinar de fericit, liber și deschis către experimentare, dar și către introspecție ... A fi muzician de jazz înseamnă să îți lași mintea să exploreze, dar și să cauți răspunsuri tehnice la întrebări filosofice ... În același timp, înseamnă să fie și alții generoși cu tine, pentru că, fără existența caldă a publicului, muzica noastră nu ar avea finalitate. Cred că e foarte bun cuvântul acesta, «generozitate» , pentru a-l asocia cu cuvântul «jazz»”, a explicat Luiza Zan.

În 29 aprilie, Valentina Băințan a stat de vorbă cu violonistul Alexandru Tomescu, artistul pentru care muzica nu are limite.

După o fructuoasă carieră internațională, în care a concertat pe prestigioase scene de pe mai multe continente, Alexandru Tomescu a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naționale de muzică clasică, abordând cele mai grele partituri în concerte-maraton. Turneul „Stradivarius” este deja un brand de țară, iar inițierea sa, în anul 2011, prin proiectul „Paganini-înger sau demon”, a fost momentul în care violonistul și-a regândit identitatea și a reușit să schimbe percepția asupra muzicii clasice, a arătat Valentina Băințan.

În ultimii ani, Alexandru Tomescu a început și o carieră didactică, încercând să ofere o parte din cunoașterea sa generațiilor de tineri muzicieni.

O experiență care m-a format foarte mult în ultimii ani și care s-a extins mult în pandemie este latura pedagogică. Având foarte multe concerte și turnee, nu îmi puteam asuma această ipostază, unde responsabilitatea este extrem de mare. Am mai organizat master-class-uri, însă una este să lucrezi timp de câteva zile cu un tânăr și cu totul altceva este să lucrezi timp de câțiva ani.

A fi profesor înseamnă să fii, în primul rând, un bun psiholog, pentru că fiecare tânăr muzician cu care lucrez vine cu anumite probleme - de ordin tehnic sau artistic - ce trebuie identificate și rezolvate. Iar eu trebuie să îi încurajez să ia decizii pentru ei, să își dezvolte curajul și asumarea, astfel încât să ajungă, într-un timp relativ scurt, să aibă încredere în propria lor personalitate”, a arătat Alexandru Tomescu.

Echipa Podcasturilor „TVR#Enescu”:

Dan Constantinescu - director de imagine

Octavian Ionescu - regizor de emisie

Marius Portik - producător.

Puteți viziona Podcasturile „TVR#Enescu” pe pagina de YouTube a Televiziunii Române, pe Spotify si Apple Play.

 
Pictorul Constantin Flondor, la „Biografii necesare”: Pentru mine, repetiţia este monotonă. Totdeauna, am simţit nevoia de a mă provoca, de a tenta riscul | VIDEO

În 28 iulie, de la ora 22.00, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, dialogul dintre Ileana Ploscaru ...

„Buchet de flori”, tablou al lui Rachel Ruysch, apreciată reprezentantă a picturii florale olandeze, la „Pastila de artă”

„Cele trei grații” (Hans von Aachen), „Răstignirea” (atribuit Școlii lui Jan van Eyck), „Buchet de flori” (Rachel Ruysch), „Venus și Amor” (Lucas ...

Cassian Maria Spiridon, la „Mic dejun cu un campion”: Poezia este singura noastră şansă de a ne vedea sufletul | VIDEO

Între 22 și 28 iulie, TVR Cultural redifuzează dialogurile dintre Daniela Zeca Buzura și Silviu Lupescu, managerul și fondatorul Polirom (2016), ...

 

#TVRedu