loader
Foto

Galerie foto

„ArtELE”: Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei, și Ana-Maria Rusu, o prestigioasă profesoară de muzică, invitatele Valentinei Băințan | VIDEO

În weekendul 9-10 martie, de la ora 13.00, la podcasturile „ArtELE”, TVR Cultural a difuzat dialogurile Valentinei Băințan cu Sandra Ecobescu, președinta Fundației Calea Victoriei, și Ana-Maria Rusu, profesoară de muzică, nominalizată în topul mondial al celor mai buni 50 de de profesori vocaționali.

 

Sâmbătă, 9 martie, de la ora 13.00, invitata Valentinei Băințan la podcasturile „ArtELE” a fost Sandra Ecobescu, membră fondatoare și președintă a Fundației Calea Victoriei.

De mai bine de 15 ani, Fundația Calea Victoriei rămâne un proiect inovator şi dinamic, dedicat culturii şi educaţiei continue, ce animă viaţa bucureşteană prin cursuri, conferinţe şi concerte de muzică clasică neconvenţionale.

Sandra Ecobescu este omul care crede că educaţia, arta, cultura şi dezvoltarea personală sunt lucruri esenţiale în viaţa tuturor celor care doresc să se bucure de fiecare zi, să îşi găsească menirea şi să aducă schimbarea în bine în comunitatea, oraşul sau ţara în care trăiesc. Din acest motiv a ales să construiască Fundația Calea Victoriei, care a devenit un reper puternic în viața culturală și educațională bucureșteană.

Oricine își dorește să meargă pe un drum similar cu al meu poate fi convins că, dacă dorește îndrumare din partea mea, i-o voi oferi fără rețineri, pentru că e important să ajutăm zona de evenimente culturale să crească, să devină înfloritoare. Și, atunci, ca un proiect să aibă succes, trebuie susținut și sprijinit, în primul rând, cu sfaturi.

Iar eu mă ofer să fac acest lucru, pentru că îi pot preveni pe acei antreprenori aflați la început de drum asupra greșelilor pe care le pot face involuntar și prin care eu am trecut deja. Iar ingredientele secrete în acest tip de demers sunt dăruirea și hotărârea, iar, peste toate acestea, e foarte important să îți aduni în jur oamenii potriviți, iar succesul va veni.

O viață avem. Și trebuie să profităm la maxim de ce ne poate ea oferi”, a explicat Sandra Ecobescu, în dialogul cu Valentina Băințan.

 

 

****

Duminică, 10 martie, de la ora 13.00, telespectatorii TVR Cultural au putut urmări dialogul Valentinei Băințan cu profesoara de muzică nominalizată în topul mondial al celor mai buni 50 profesori vocaționali: Ana-Maria Rusu.

Absolventă a Conservatorului din Iași, Ana-Maria Rusu este profesoară de 18 ani și este semnatara volumului „Aritmetica sunetelor”, o carte-enciclopedie despre educaţia muzicală pe înţelesul tuturor.

Ana Maria Rusu a co-fondat platformele MEMIS - Mai multă Educaţie Muzicală în Şcoli şi Grădiniţe şi edumuzicala.ro, care au sute de resurse şi idei pentru a adapta metodele de educaţie muzicală la alte materii, ce sunt accesate de mii de profesori de la toate materiile. Recent, a creat un ghid de activităţi pentru integrarea elevilor refugiaţi din Ucraina la orele din şcolile din România. Totodată, Ana Maria Rusu este unul dintre profesorii-cheie din programul național „Cantus Mundi”.

„Muzica clasică este cea care are puterea de a schimba trăirile fiecăruia dintre noi. Este cea care ne definește caracterul, dar și cea care ne învață abilități ce nu le putem dobândi în altă parte. Muzica clasică reprezintă esența și fundamentul existenței celorlalte mari muzici - că vorbim de pop, rock, blues sau jazz.

Muzica este emoție pură, iar, fără ea, copiii noștri nu s-ar mai dezvolta armonios, nu ar mai fi creativi, empatici și fericiți cu adevărat. Educația muzicală, sub orice formă, este vitală în viața copiilor noștri și, din acest motiv, recomand părinților să le ofere această bucurie, această șansă la o dezvoltare personală puternică, definită de creativitate”, a explicat Ana-Maria Rusu, la podcasturile „ArtELE”.

 

 

****

Echipa TVR

Video: Andrei Țoneș - director de imagine, David Diaconescu - regia de emisie

Producători: Valentina Băințan, Marius Portik

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu