Cristi Tabără şi Cristina Şoloc ne-au propus o călătorie prin judeţul Sibiu, pe 11 decembrie. Obiecte vechi şi de valoare, oameni care iubesc frumosul, mâncare ca la stână – într-o ediţie cu poveşti frumoase, de la ora 16.30, la TVR 1.
Pentru ediția „Exclusiv în România” din 11 decembrie, Cristina Şoloc s-a alăturat din nou drumeţilor conduşi de Cristi Tabără, pentru o expediţie prin judeţul Sibiu, în căutarea „Biruitorilor timpului”. I-am însoţit şi noi duminică, de la 16.30, la TVR 1.
Drumurile ne-au purtat, în acest sfârşit de săptămână, pe urmele obiectelor care au învins timpul. Am încercat să-i găsim pe toți cei care, într-un fel sau altul, iubesc, restaurează sau recondiționează, după cum se pricep, mobilier vechi, icoane vechi și multe alte obiecte de patrimoniu.
Centrul Transilvaniei, pe un areal cuprins între Sibiu, Mediaș și Orlat, mustește de tradiție, doar că nu întotdeauna aceste obiecte au o soartă chiar foarte bună. Mai întâi am descoperit un depozit de mobilă țărănească veche. Lângă Mediaș, în satul Curciu, familia Core salvează mobilierul țărănesc și îl dă mai departe în stare pură sau recondiționat, așa cum își doresc mulți dintre cumpărători. Dar care este diferența dintre recondiționare și restaurare, am aflat chiar de la restauratorii Muzeului Astra, care sunt cei mai buni. La „Exclusiv în România”, Cristina Şoloc a discutat cu specialiștii restauratori de icoane, lemn și ceramică, iar Cristi Tabără, cu iubitorii și colecționarii.
În partea a doua a emisiunii, Cristi Tabără a ajuns la Orlat, unde, pe urmele împărătesei Mariei Thereza și a Regimentului I grăniceri, a descoperit și un personaj care, pe lângă propria afacere, cu bun gust și gust bun, se ocupă foarte mult de ceea ce îi place. Dan Siminie are o colecție remarcabilă de icoane vechi și multe alte obiecte vechi și valoroase, pe care chiar știe cum să le păstreze și să le conserve.
Odată ajunși în inima Mărginimii, am mâncat și ceva bun, foarte ciobănesc și autentic - tocană de berbecuț și balmoș, asezonate cu muzică autohtonă.
O ediţie „Exclusiv în România” cu toate ingredientele unei călătorii reuşite am urmărit pe 11 decembrie, de la ora 16.30, la TVR 1. Emisiunea s-a văzut şi la TVR Internaţional, tot duminică, la 17.20.
Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean