loader
Foto

O moldoveancă şi o olteancă în competiţie la „O dată-n viaţă”

Margareta Clipa şi Nineta Popa au fost invitatele Iulianei Tudor în ediţia din 18 decembrie a emisiunii de la TVR 1 şi TVR+, difuzată de la ora 21.10.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+ (Partea I)

Ediţia este disponibilă online pe TVR+ (Partea a II-a)

Şi în vinerea aceasta, Iuliana Tudor ne-a aşteptat, ca de obicei, în faţa micilor ecrane, la o nouă întâlnire cu artişti de folclor care sunt puşi în situaţii inedite, poate irepetabile, trecând prin probe care îi solicită într-un mod cu totul diferit decât cel cu care s-au obişnuit. O dată-n viaţă poate fi urmărită pe 18 decembrie, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Alte două interprete foarte apreciate ale muzicii populare româneşti au venit în ediţia din această săptămână pentru a le demonstra telespectatorilor TVR 1 cum se descurcă în faţa provocărilor O dată-n viaţă: suceveanca Margareta Clipa a fost decisă să iasă învingătoare din întâlnirea cu vâlceanca Nineta Popa. Desigur, şi reciproca este valabilă, aşa că s-a văzut care dintre cele două artiste a avut câştig de cauză până la finalul emisiunii... Ca de obicei, cele două interprete au beneficiat, şi în această ediţie, de suportul unor echipe de profesionişti: Orchestra şi Ansamblul Ciprian Porumbescu din Suceava au susţinut-o cu tărie pe Margareta Clipa, iar Ninetei Popa i s-a alăturat Ansamblul Burnasul din Teleorman şi Orchestra Doina Bărăganului. Invitaţii speciali în „duelul” artistic al emisiunii au fost Carmen Rădulescu, varu' Săndel şi Carmen Tănase, asigurându-ne că buna dispoziţie a fost din nou la ea acasă în platoul O dată-n viaţă.

Interesul prietenilor emisiunii a fost cu atât mai mare, cu cât în această ediţie am aflat care au fost câştigătorii concursului Romvac. Cei care au participat la concurs au avut şansa de a-şi îmbogăţi mesele de sărbători cu un porc, un curcan sau un cocoş.

În noul sezon, show-ul O dată-n viaţă este construit în jurul a două vedete din folclorul românesc. Cei doi concurenţi se lansează într-o competiţie artistică, trăind, poate o dată-n viaţă, experienţe inedite: cântă alte genuri muzicale, din repertoriul românesc sau internaţional, dansează vals, tango sau rock‘n roll, susţin duete în premieră cu artişti din alte zone muzicale, joacă scenete, gătesc reţete tradiţionale din zona natală, prezintă texte satirice la adresa celuilalt invitat, piese din alte zone etnofolclorice etc. Fiecare vedetă vine în emisiune alături de un ansamblu profesionist reprezentativ şi de orchestra acestuia. Componenta socială se păstrează şi în acest sezon, astfel că cei doi invitaţi pledează pentru un caz social propus de ei sau de echipa O dată-n viaţă. Floarea şi Gheorghe, cunoscuţii actori Maria Buză şi Marius Rizea, sunt în continuare responsabili cu zâmbetele – şi, de ce nu, hohotele de râs – ale telespectatorilor şi publicului din studio, în fiecare ediţie.

O dată-n viaţă este unul dintre cele mai îndrăgite programe ale TVR, gândit de regretatul Titus Munteanu. Emisiunea poate fi urmărită vineri seară, de la ora 21.10, la TVR 1 şi online, pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

foto: Constantin Ticu

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu