loader
Foto

Galerie foto

Melodie îndrăgită de Mihail Sadoveanu, cântată în concurs la Vedeta Populară

Alţi şase concurenţi luptă pentru un loc în semifinala concursului „Vedeta populară” de la TVR 1. Duminică, 12 noiembrie, ora 21.00, Iuliana Tudor a dat startul ediţiei a patra „Vedeta populară”.  

 

A fost eleva Mariei Tănase, a cântat cu cele mai mari orchestre şi a lansat melodii care au făcut-o nemuritoare în folclorul românesc. Are 88 de ani şi o mulţime de cântece pe care publicul le iubeşte şi le cântă împreună cu ea. Dar nu şi-a văzut niciodată spectatorii. Doar i-a simţit cum vibrează la interpretările ei. Ileana Constantinescu, iubită de generaţii întregi, vine dumincă seară la Vedeta populară de la TVR 1 pentru a susţine în concurs o tânără interpretă din Brăila. O nouă ediţie Vedeta populară, cea de-a patra, a fost programată la TVR 1 duminică, 12 noiembrie, de la ora 21.00.

(w882)

Laureată la numeroase festivaluri şi recompensată cu distincţii importante, artista va interpreta alături de tânăra brăileancă o melodie pe care o îndrăgea Mihail Sadoveanu -„Dunăre, Dunăre” - după cum povesteşte chiar Ileana Constantinescu.

Singurul talent show din România dedicat în întregime folclorului ne prezintă alţi şase concurenţi, care vin duminică la TVR 1 cu o singura dorinţă: să fie Vedeta populară şi să câştige marele premiu de 100.000 de lei. Scena îi poate ridica sau îi poate coborî. Pentru cei şase, totul se trăieşte la maximă intensitate. Doar unul va reuşi, la finalul serii, să convingă juriul că este cel mai bun şi că merită să ajungă în semifinala concursului Vedeta populară.

Pe lângă eleva de 18 ani din Brăila, la Vedeta populară se vor întrece în interpretări şi voci de efect şi: o asistentă medicală la secţia de neonatologie din Agnita, Sibiu, un student la Teologie din judeţul Dolj, un bihorean de 23 de ani, tenor la Filarmonica din Oradea, o educatoare din Vicovul de Sus, satul sucevean în care s-a născut Sofia Vicoveanca şi un oşan de 63 de ani, care vine dintr-o familie celebră de ţipuritori şi e foarte mândru că duce tradiţia Oaşului mai departe.

Ca de obiocei, cei şase concurenţi talentaţi, ambiţioşi şi foarte hotărâţi să ajungă un nume cunoscut în lumea folclorului românesc vor trece, după proba de interpretare a unui cântec la alegere, şi prin etapa în care sunt susţinuţi de un artist preferat de ei. Juriul va fi atent şi la modul în care concurentul şi artistul preferat al fiecăruia se potrivesc şi se completează pe scenă. Interpreţii consacraţi Marcel Părău, Vasilica Dinu, Maria Haiduc, Elena Pădure, Maria Tripon şi bineînţeles Ileana Constantinescu vor face echipă cu concurenţii ediţiei. Iar la finalul serii, după proba considerată de unii concurenţi cea mai dificilă – reproducerea unui fragment muzical interpretat de unul dintre membrii juriului - vor primi răspunsul juraţilor.

Iuliana Tudor, gazda concursului de talente din folclorul românesc, ne promite o nouă ediţie Vedeta populară cu momente emoţionante, interpretări de suflet, intervenţii consistente ale juraţilor, dar şi umor şi veselie. Duminică, 12 noiembrie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+. Ediţia poate fi văzută şi de românii din diaspora pe TVR Internaţional, tot începând cu ora 21.00.

 

Despre Vedeta populară

Din 22 octombrie, la TVR 1 se caută Vedeta populară! Interpreţi care visează să devină celebri şi cântă muzică populară pun la bătaie, pe scena Vedeta populară, voci extraordinare, apariţii scenice memorabile, interpretări de suflet. Concursul de talente destinat interpreţilor amatori din folclorul românesc este prezentat de Iuliana Tudor în fiecare duminică, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.

54 dintre pasionaţii de folclor, selectaţi din întreaga ţară de-a lungul verii, îmbracă straie populare româneşti şi concurează pentru titlul de Vedeta populară şi premiul în valoare de 100.000 lei. La finalul fiecarei ediţii se califică un singur concurent pentru etapele următoare ale concursului: semifinala şi finala.

(w882)

La Vedeta populară, concurenţii interpretează o melodie la alegere din folcorul românesc şi cântă în duet cu vedeta preferată. Pentru a treia probă de concurs, cei şase concurenţi ai fiecărei ediţii trebuie să reproducă o melodie fredonată de juratul pe care îl trag la sorţi. Evoluţiile pe scenă sunt notate de juriul format din Grigore Leşe, una dintre cele mai respectate voci ale culturii noastre tradiţionale, poetul Mircea Dinescu, interpreţii de muzică populară Laura Lavric şi Constantin Enceanu şi realizatoarea TVR Elise Stan.

(w882)

Intepretările live ale concurenţilor sunt susţinute de Orchestra Naţională Valahia, a Primăriei Capitalei. Actorii Lucian Ghimişi şi Dan Clucinschi, coprezentatorii Iulianei Tudor în show, află părerile lor imediat după concurs şi ne ajută să îi cunoaştem mai bine.

 

 

 

 

 
100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

Gustul victoriei (III): Șofranul, vanilia și aromele vieții

Care sunt cele mai scumpe mirodenii, la ce sunt folosite și de unde le obținem? Cum acționează condimentele asupra alimentelor și de ce se ...

 ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

ParenTin’, proiectul pentru adolescenți | VIDEO

publicat: sâmbătă, 09 noiembrie 2024

În data de 14 decembrie, Cluj-Napoca va găzdui o inițiativă inovatoare, lansată de neuropsihiatrul Cristian Andrei, intitulată "ParenTin'".

 

#TVRedu