loader
Foto

O țară care învață să cânte. Despre educația prin muzică, la „Ţară, ţară, cine eşti?”

Într-o societate în care cifrele par încurajatoare, dar realitatea din teren nu ține ritmul, emisiunea „Țară, țară, cine ești?” aduce în prim-plan o întrebare esențială: Ce loc are muzica în educația copiilor noștri? Aflăm sâmbătă, de la ora 18:00, la TVR 1, de la Mădălina Dobrovolschi şi invitaţii săi, Zoli Toth şi Flavia Popa.

 

Conform datelor Ministerului Educației, peste 85% dintre elevii din ciclul primar și gimnazial participă la ore de muzică în școli. În același timp, peste 70% dintre părinți recunosc rolul esențial pe care muzica îl are în dezvoltarea emoțională și intelectuală a celor mici. Și totuși, în multe cazuri, educația muzicală rămâne formală, teoretică, lipsită de resurse și metode creative.

La „Țară, țară, cine ești?” suntem invitaţi să descoperim o Românie care poate învăța să cânte, într-o ediție dedicată muzicii, ca instrument de transformare socială și educațională. Pentru discuţie, Mădălina Dobrovolschi îi are alături pe Zoli Toth - muzician și fondator al programului de muzică în școli “BeatAgora”, care vine cu o viziune curajoasă: educația prin sunet, ritm și creativitate – şi pe  Flavia Popa - secretar general bancar, susținătoare activă a culturii și proiectelor educaționale.

(w882) Tara tara

Jurnalista TVR şi invitaţii săi vorbesc despre un proiect care rescrie regulile jocului: BeatAgora – un program național alternativ de educație muzicală care își propune să transforme 50 de licee din România în adevărate huburi creative, unde muzica devine limbaj comun, metodă de învățare și spațiu de dezvoltare personală.

Cu emoție, ritm și viziune, emisiunea „Țară, țară, cine ești?” devine o scenă pentru soluții reale, oameni inspirați și idei care pot schimba viitorul. Pentru că atunci când educația întâlnește muzica, se nasc generații mai echilibrate, mai sensibile și mai conectate la ceea ce înseamnă umanitate.

(w500) Madalina D

„Țară, țară, cine ești?” dă tonul unei conversații esențiale despre viitorul copiilor noștri, sâmbătă, 12 iulie, ora 18:00, la TVR 1.

 

credit foto: Mădălina Dobrovolschi, captură emisiune „Țară, țară, cine ești?”

 

"Devreme, despre vreme", în Japonia

publicat: vineri, 07 noiembrie 2025

Știați că există 11 feluri de a spune cer în limba japoneză și aproximativ 100 de termeni pentru ploaie?

Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, un tezaur european, își datorează existența entuziasmului lui Victor Gorduza, fondatorul colecției în 1968. ...

"Forța ideilor" – Lecția democrației

publicat: marţi, 21 octombrie 2025

Noua ediție a emisiunii "Forța ideilor", difuzată pe TVR 2, aduce în atenția publicului o temă esențială și mereu actuală: democrația – cum se ...

 

#TVRedu