Adina Dragomirescu, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti” al Academiei Române, vorbeşte despre noua ediţie Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic, care va apărea în acest an. Miercurea, la „Vorbeşte corect!”, TVR 1.
În DOOM 3 au fost introduse aproximativ de 3.500 de cuvinte noi, dar sunt şi aproximativ 3.000 de modificări la cuvintele existente.
Dacă nu ştiaţi, în noua ediție a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic a fost introdus termenul familiar „prof”, cu pluralul „profi”. După îndelunga folosire în sintagma „ore remediale”, în DOOM, ediţia a treia, a fost introdus adjectivul „remedial”, cu sensul „care remediază”. Adjectivul a intrat în română din limba engleză.
Ziua a doua a lunii poate fi pronunțată fie două noiembrie, fie doi noiembrie. Aceeași variație este acceptată și când structura este însoțită de substantivul „dată”: în data de doi/două noiembrie, tot conform DOOM 3.
În noul DOOM a fost eliminată, din perechea de variație acentuală trAfic/TrafIc, a doua modalitate de accentuare, astfel încât singura formă acceptată este trAfic. Urmărind istoria normei în privința accentuării acestui substantiv, observăm că în 1981 era recomandată numai forma trafIc, din 2005 au fost acceptate ambele variante, iar în această fază a limbii s-a renunțat la trafIc pentru că nu mai este înregistrat în uz.
În cea mai recentă ediție a Dicționarului Ortografic, Ortoepic și Morfologic (DOOM 3), substantivul mausoleu se desparte în silabe ma-u-so-leu. În ediția precedentă, DOOM 2005, despărțirea în silabe era mau-so-leu.
Şi tot în DOOM, găsim substantivul „selfie”. Este încadrat în clasa substantivelor neutre și are pluralul „selfie-uri”. Atenție la grafia formei de plural și a formei cu articol hotărât: desinența -uri, respectiv articolul hotărât se atașează cu cratimă: selfie-uri, selfie-ul.
„DOOM-ul are un statut special faţă de alte dicţionare. Este una dintre puţinele situaţii când avem o obligaţie de a respecta ceva ce apare într-o carte. Chiar suntem obligaţi să folosim grafia, pronunţarea, formele corecte indicate în acest dicţionar”, spune Adina Dragomirescu, directorul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române.
Dicţionarele şi lucrările normative ne ajută să fim la curent cu evoluţia limbii noastre. Să le avem în bibliotecă şi să le deschidem ori de câte ori avem nelămuriri! Tocmai de aceea, unul dintre invitaţii permanenţi ai acestui sezon „Vorbeşte corect!” este Adina Dragomirescu, prezentă în studio în fiecare zi de miercuri a săptămânii. Iar zilnice ale emisiunii „Vorbeşte corect” ne prezintă diverse modificări care apar în noua ediţie a Dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române (DOOM).
Suntem extrem de ocupaţi, avem o mulţime de lucruri care ne copleşesc în fiecare zi, nici nu mai ştim cum să facem faţă la atâtea provocări de tot felul. Prinşi în cursa existenţei, nu trebuie să uităm însă de identitatea noastră, de limba celor care ne-au dat viaţă şi ne-au crescut, limba pe care o transmitem copiilor noştri. Este şi îndemnul echipei emisiunii de limbă română a postului TVR 1, care ne invită să alocăm măcar cinci minute pe zi limbii române. Ne vine în ajutor emisiunea „Vorbeşte corect!”, pe care, dacă nu o puteţi urmări la ora difuzării pe TVR 1 – luni-vineri, ora 14.55, o puteţi găsi oricând pe canalul oficial de YouTube al TVR.
Echipa emisiunii „Vorbeşte corect”: Cristina şi Radu Dănilă - realizatori şi producători, Andreea Dinică - cercetător ştiintific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române, consultantul lingvistic al emisiunii, Iulia Ioaniţoaia – jurnalist, Ionuţ Andrei – editor imagine.