loader
Foto

Scriitoarea Narine Abgarian, invitată în emisiunea „Dincolo de Alb și Negru"

„E decizia fiecăruia dacă fură o bucată de pâine sau o împarte", spune Narine Abgarian, scriitoarea care a deschis seria dialogurilor „Dincolo de Alb și Negru" din această săptămână. Luni, 22 mai, de la ora 19.00, pe TVR1 și TVR+ ea a răspuns întrebărilor lui Marian Voicu.

 

Autoarea bestsellerurilor Din cer au căzut trei mere" și „Simon" s-a născut în 1971 la Berd, în Armenia, într-o familie de intelectuali. Narine are o poveste de viață impresionantă, din care se inspiră în permanență. Bunicul său patern a supraviețuit genocidului armean, iar bunicile i-au creat un spațiu magic, în care să copilărească și să se bucure de peisaje imaginare, potrivit suplimentuldecultura.ro.

„Literatura mea este despre viață, speranță și iubire", explică Narine cei trei piloni care stau la temelia scrierilor sale. Narine a absolvit Universitatea Lingvistică de Stat „V. Briusov“ din Erevan, iar în 1993 s-a mutat la Moscova. În prezent, scriitoarea locuiește în Germania, dar își împarte timpul între țara sa adoptivă și cea natală, Armenia.

În 2015, scriitoarei i-a fost acordat Premiul Lite­rar „Aleksandr Grin“ pentru contribuția excepționa­lă la dezvoltarea literaturii naționale, iar în 2020 „The Guardian“ a inclus-o pe lista celor mai buni șase autori europeni contemporani.

(w882) Narine Abg

Narine spune că alegerea cea mai frumoasă este să rămâi om în orice situație. „Urăsc războiul. Este un inamic foar­te puternic care încearcă să ucidă Omul. Nu este doar o provocare adresată lumii și ordinii mondiale, ci este o provocare adresată fiecărui om în parte. Este decizia fiecăruia dacă să se poziționeze în întuneric sau în lumină, dacă fură o bucată de pâine sau dacă împarte ultima bucată de pâine cu cineva", a declarat Narine Abgarian pentru suplimentuldecultura.ro.

Le recomandă cititorilor muzica adecvată pentru lectura cărților sale: „Eu scriu pe diverse stiluri de jazz. Iar pentru cei care citesc cărțile mele, cred că s-ar potrivi o muzică simplă, niște ritmuri armenești, de exemplu. Este un compozitor armean, Komitas, cu a cărui muzică am crescut și pe care mi-ar plăcea să îl asculte și cei care mă citesc".

În 2010, Narine Abgarian a publicat prima carte pentru copii dedicată personajului feminin Maniunia, o fetiță. Pentru această carte, în 2011 i s-a decernat Premiul Național Rukopis Goda (Manuscrisul Anului). Au urmat „Maniunia pișet fantasticeski roman" (Maniunia scrie un roman fantastic, 2011) și „Maniunia, iubilei Ba i procie trevolnenia" (Maniunia, aniversarea lui Ba și alte peripeții, 2012). Pornind de la trilogia ei, s-a realizat un serial TV de zece episoade, amintește humanitas.ro.

(w500) Din cer 3

A cunoscut succesul internațional odată cu traducerea în peste 20 de limbi a bestsellerului „Din cer au căzut trei mere" (S neba upali tri iabloka, 2015; Humanitas Fiction, 2021), distins, în 2016, cu Premiul Iasnaia Poliana. În 2020 a publicat „Simon" (Humanitas Fiction, 2023), roman câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor, devenit, de asemenea, bestseller, iar în 2022, volumul de povestiri „Molceanie țveta" (Tăcerea culorii).

Narine Abgarian s-a aflat în București, pentru câteva zile, la jumătatea lunii mai 2023.

(w500) Abgarian P

***

Moderator:  Marian Voicu

Producători: Ioana Mureşan, Livia Șerban- Iancu

 
Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

Kilograme multe, educație puțină | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

Activitatea fizică este esențială pentru menținerea unei stări de bine generale și pentru prevenirea afecțiunilor de sănătate.

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

Educația în România: O prioritate ignorată | VIDEO

publicat: miercuri, 04 decembrie 2024

În ultimii ani, educația s-a dovedit a fi un subiect de controversă în România, iar statisticile naționale și europene susțin această observație.

Scriitorul Goran Mrakić și antreprenorul Gheorghe Chevereșan invitați la

Asociația Banatica se află în centrul discuțiilor actuale despre promovarea sportului și educației în comunitate, având ca invitați de marcă pe ...

 

#TVRedu