loader
Foto

Muzică la două violoncele, la "Mic dejun cu un campion"

Pe 18 aprilie de la ora 10.00, la TVR2, Daniela Zeca Buzura a stat de vorbă cu Marin Cazacu despre sonorități muzicale.

 

L-am ascultat nu o dată pe Marin Cazacu. Are o dezinvoltură pe scenă care l-ar face invidios pe orice actor de improvizaţie.

Diferenţa este că Marin Cazacu nu improvizează niciodată. Nu-şi permite. Pentru că el interpretează, ceea ce se numeşte ’’muzică grea’’. Şi totuşi, nimic mai fals.

E adevărat că nu te duci la Ateneu să asculţi oareşce. Dar felul în care o face invitatul de sâmbătă, 18 aprilie, la Cafe Verona, este o lecţie. A unei performanţe profesionale şi interpretative de excepţie, a faptului că deţine un instrument de aur, cu o sonoritate unică şi că îi place Muzica. Atât de mult, încât a devenit o raţiune de a fi. Şi acesta cred că este profilul unui artist mare, a unui Maestru.

(w882) Marin Caza

Dar, dincolo de aceasta, este şi un profesor cum rareori mai poţi întâlni. Iubeşte copiii într-atât, încât i-a crescut pe toţi studenţii săi ca pe propriii fii. Şi le-a mai făcut şi o jucărie fermecată. Alături de Cristian Mandeal (apropos, La Mulţi ani!, dirijorul Cristian Mandeal împlineşte pe 18 aprilie, 74 de ani) a creat Orchestra Naţională de Tineret cu care colindă ţara...lumea. El le-a arătat care este misiunea lor, dacă tot şi-au ales acest drum. Ce înseamnă disciplina studiului, libertatea de creaţie, profunzimea şi frumuseţea muzicii, dragostea şi grija de instrument, cum călătoreşti într-un turneu, cum trebuie să trăieşti, să te îndrăgosteşti şi...multe, multe, altele.

La această întâlnire n-a venit singur, ci alături de fiul său. Tatăl i-a transmis mai departe tot ce ştia el. Iar fiul este, de bună seamă, un privilegiat. Ca şi noi astăzi, ascultându-i pe amândoi interpretând atât de sensibil fragmente din creaţia lui Nikolai Rimski-Korsakov, Antonio Vivaldi, Jean-Baptiste Barriere şi un ’’Tango’’ de Friedrich Zehm.

Mulţumim, Marin Cazacu, încă o dată, pentru bucuria pe care ne-o faci, nouă, tuturor!

O ediţie a emisiunii Mic Dejun cu un Campion pe care o puteţi urmări la TVR2, sâmbătă 18 aprilie 2020 de la ora 10:00.

Ileana Ploscaru Panait

Foto: Dănuț Cristișor, TVR

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu