loader
Foto

Mircea Divricean: „Trebuie să fim guvernaţi de inteligenţa inimii”

„Mic dejun cu un campion” vă dă întâlnire sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 10.00, cu Mircea Divricean, Consul de Onoare al României în statul Utah (SUA).

 

Mircea Divricean împreună cu fratele lui, Mihai, sunt consideraţi două dintre cele mai importante achiziţii ale establishment-ului american din Utah.

De peste douăzeci de ani, el este un ambasador al inteligenţei, carităţii şi spiritului anteprenorial românesc şi nu oriunde ci în Statele Unite, unde fără calităţi reale şi rezultate vizibile nu obţii stima, aprecierea şi încrederea comunităţii.

(w882) Mircea Div

(w882) Mircea Div

Sunt atu-uri care l-au propulsat, încetul cu încetul, în cele mai înalte demnităţi care se pot rezerva unui om de valoare din orice parte a lumii ar veni. Astăzi este preşedinte şi director general, Kostopulos Dream Foundation şi Consul de Onoare al României în statul Utah, fiind implicat într-o mulţime de alte organizaţii caritabile din America şi de pe continental european.

(w882) Mircea Div

Când l-am invitat la „Mic dejun cu un campion”, agenda sa de lucru era însemnată pe ore, l-am prins pe scara avionului, cum se spune dar, nu a declinat nicio clipă dorinţa de a se afla în faţa telespectatorilor români. A venit şi ne-a impresionat cu carisma sa, cu pragmatismul, implicarea, convingerea, naturaleţea şi entuziasmul său contagios. O istorisire din suflet de la un român de peste ocean care păstrează întotdeauna la rever o insignă ce reprezintă reprezintă drapelul României alături de cel american.

(w882) Mircea Div

„Nu putea să nu placă prin totala deschidere şi francheţe, prin vorba apăsată, spusă tare, prin convingerile de la care nu se abate. Profesionist recunoscut şi om demn de toată admiraţia, Mircea Divricean nu părea că a plecat din România. Este cetăţean american, dar nu a renunţat nici la cea română. Este mândru de asta. Dar nu formal, din vorbe, aşa cum mulţi o declamă astăzi. Ci din convingere. Şi face multe. Ajută, realizează parteneriate, stabileşte punţi economice, care sunt motorul bunăstării. Am terminat nefiresc de repede filmarea. Fratele său îl urmărea din spatele platoului şi în final l-am invitat şi pe el în faţa telespectatorilor. Sunt o echipă eficientă care a înţeles valoarea colaborării. Ne-au promis că se vor reîntoarce. Şi îi credem pe cuvânt.” (Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii)

***

„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine. Pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo, spune Ileana Ploscaru Panait.

***

Program de difuzare:

TVR 2: sâmbătă, 20 octombrie, ora 10:00, reluare luni, 22 octombrie, ora 8:30, miercuri, 24 octombrie, ora 5:05

TVR 3: duminică, 21 octombrie, ora 9:00

TVR Internaţional: sâmbătă, 27 octombrie, ora 9:00

TVR MOLDOVA:  sâmbătă, 20 octombrie, ora 10:00

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu