loader
Foto

Galerie foto

Mircea Baniciu, un altfel de arhitect al muzicii româneşti

Sâmbătă, 3 septembrie, ați urmărit o ediţie de colecţie din ultimul sezon al Mic dejunului cu un campion. Invitatul Danielei Zeca Buzura este Mircea Baniciu. De la 9:30, la TVR 2 şi de la 13:00, la TVR HD.

 

„Mărturisesc, nu ştiam că Mircea Baniciu este de formaţie arhitect. Dar, dacă mă gândesc mai bine, se pare că arhitecţii sunt la fel de talentaţi şi ca muzicieni. Un exemplu în acest sens fiind alt celebru coleg al său, Alexandru Andrieş. Două personalităţi care demonstrează cu asupra de măsură că acolo unde este simţ artistic şi un filon interior puternic şi bogat, prin imaginaţie, cultură, sensibilitate şi trăire autentică, ARTA se scrie cu majuscule. Aşa este şi pentru Mircea Baniciu, un exemplu de valoroare şi longevitate artistică, la fel de seducător şi astăzi ca şi la debut”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii Mic dejun cu un campion.

Mircea Baniciu, un senior al rock-ului românesc repune în drepturi una dintre cele mai frumoase experienţe muzicale: rock-ul. Aceasta este premisa de la care am adresat invitaţia solistului şi compozitorului Mircea Baniciu pentru a ne fi oaspete în spaţiul familiar de la Cafe Verona.

Invitaţia, nu s-a datorat însă unei conjuncturi. „Încă de la începutul celui de-al doilea sezon, pe care l-am deschis cu Ovidiu Lipan Ţăndărică, ne-am propus să-l încheiem în aceiaşi „cheie” muzicală, cu Mircea Baniciu”, adaugă Ileana Ploscaru Panait. Şi unul, şi celălalt, au fost membrii Phoenix-ului, una dintre cele mai celebre trupe de rock de la noi. O formaţie emblematică nu numai pentru tinerii anilor ’70, ci şi pentru cei de astăzi, care descoperă o emblemă a creaţiei muzicale originale, cum a fost Phoenix-ul.

Argumentul le-a fost întotdeauna valoarea, chiar dacă meandrele vieţii i-a despărţit, iar uneori chiar i-a învrăjbit pe membrii trupei. Destinul fiecăruia constituie o lectură interesantă pentru telespectatorul de astăzi. Să priveşti un fenomen precum Phoenix-ul prin lentila personală a fiecărui muzician al trupei, a constituit, fără îndoială o provocare din care am avut de câştigat nu o imagine livrată de un album sau altul, ci una rezultată dintr-o multitudine de secvenţe care evocă experienţe trăite şi asumate de fiecare, foarte diferit.

Întâlnirea cu Mircea Baniciu a fost o descoperire mai mult decât agreabilă. Am cunoscut un om foarte comunicativ, cu şarm, cu talentul de a fi spontan şi onest, cu distincţia propriei măsuri, cu preţuirea pe care i-a dat-o dintotdeauna prietenia autentică, cu nuanţele sale de dezamăgire, cu poftă de viaţă şi de cântat.

Pentru Mircea Baniciu, muzica nu a fost niciodată doar un hobby. A fost o pasiune, o poveste frumoasă în care artistul a jucat întotdeauna rolul de Făt-Frumos. Vocea sa s-a identificat cu un repertoriu care se cântă în continuare cu un succes la fel de mare. Asta înseamnă că cei care-l ascultă se recunosc în cântecele sale. Că au mesaj şi substanţă. Că fredonându-le, poţi iubi, poţi visa, poţi lăcrima. Iar Mircea Baniciu, deşi anii au trecut, chiar a rămas acel tânăr sensibil şi iubit de public, pentru sinceritatea totală cu care îşi trăieşte muzica.

Ediția a fost difuzată, în premieră, în ianuarie 2016 şi este disponibilă online pe TVR+.

***

Mic dejun cu un campion:

„Dorim să mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul TVR al emisiunii.

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu