Ion Dichiseanu este invitatul pe care Daniela Zeca Buzura vi-l propune pentru micul dejun din 29 aprilie, la TVR 2 şi pe TVR + de la ora 10.00.
Ediția este disponibilă online pe TVR+.
’’În anii ’60 se spunea: doi erau frumoşii României, Piersic şi Dichiseanu. Azi, după mai bine de jumătate de veac de carieră şi Premiul Gopo decernat pentru întreaga activitate, Ion Dichiseanu este un actor complet’’ – apreciază Daniela Zeca Buzura, amfitrionul emisiunii.
La cei 80 de ani împliniţi, Ion Dichiseanu a aşternut din inimă două preţioase volume de memorii. Cei ce le vor citi şi cei care vor urmări această confesiune la Mic Dejun cu un Campion vor retrăi, cu certitudine, epoca de glorie a teatrului, filmului şi scenei de revistă româneşti. Pentru că Ion Dichiseanu le-a încercat la superlativ pe toate.
S-a născut sub o stea norocoasă, pe pământurile atât de dăruite cu talente ale Moldovei, într-o familie numeroasă şi modestă, dar care a ştiut cum să le insufle copiilor darurile vieţii, cinstea, demnitatea, munca, respectul. Sunt valori pe care Ion Dichiseanu le-a urmat întreaga viaţă. Şi a mai adăugat ceva. Strălucirea unei cariere care a început sub privirea unuia dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România, Maestrul George Vraca.
Dincolo de talentele de actor şi cântăreţ, Ion Dichiseanu a fost - şi este - un bărbat fermecător care a frânt multe inimi şi care, prin compensaţie, a fost ’’îngenunchiat’’ de una dintre cele mai frumoase femei din lume. La Festivalul de Film de la Beirut, i-a cunoscut pe Omar Schariff, Jean Paul Belmondo, Charles Evans, Claude Lelouch, Ursula Andress şi pe... Sarita Montiel. A fost o dragoste la prima vedere care i-a marcat tinereţea şi întreaga viaţă. O frumoasă poveste de iubire.
Destinul nu a vrut să fie împreună, dar, chiar şi pentru o clipă, scânteia a avut o strălucire orbitoare. De care s-a bucurat mult şi publicul românesc, pentru că Sarita Montiel a susţinut în 1966 un recital fulminant la Sala Palatului.
Este poate un element de savoare al unei biografii care numără mii de reprezentaţii teatrale şi zeci de filme, premii şi participări la festivaluri internaţionale.
’’Adevărul e mai frumos decât legenda’’ – mărturiseşte Ion Dichiseanu în primul volum, ’’...trecutul se revarsă în prezent, iar prezentul se întoarce în trecut. Peste aceste amintiri nu va cădea niciodată cortina’’.
’’Este ceea ce am dorit şi noi să auzim de la acest minunat actor într-o zi frumoasă de primăvară, la o cafea şi un exerciţiu al amintirilor aici, pe tearasă, la Verona, ca în zilele bune. Ne aflăm foarte aproape de teatrul pe scena căruia Ion Dichiseanu a jucat o viaţă şi unde ar putea oricând s-o ia de la capăt’’ – spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.
***
„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine.Din acest sezon, pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo”, spune Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii.
***
Fără îndoială că prietenii noştri fideli, dar şi cei care ne descoperă abia acum trebuie să ştie programul de difuzare al Micului Dejun. Ne-am păstrat ora premierei la TVR 2, sâmbăta la ora 10:00, dar reluarea s-a mutat lunea de la ora 8:00. Este pentru prima dată când putem fi urmăriţi şi la TVR 3, duminica de la ora 9:00. La TVR Internaţional, prietenii noştri de peste hotare ne pot vedea lunea de la ora 7:00 cu reluare joia de la ora 00:30, iar la TVR MOLDOVA - sâmbăta de la ora 8:30.
***
Ediţia cu invitatul Ion Dichiseanu poate fi urmărită după următorul program:
TVR 2: sâmbătă, 29 aprilie, ora 10:00; luni, 1 mai 2017, ora 8:00
TVR 3: duminică, 30 aprilie, ora 9:00
TVR Internaţional: luni, 1 mai, ora 7:00; joi, 4 mai 2017, ora 00:30
TVR MOLDOVA: sâmbătă, 6 mai, ora 8:30
***
Emisiunea poate fi urmărită LIVE pe TVR+ pe tabletă sau telefon mobil.
Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.