loader
Foto

Cătălin Pavel, la „Mic dejun”: Arheologia este o știință a recompunerii întregului din urme insignifiante. Este un privilegiu să poți face asta | VIDEO

Între 10 și 16 iulie, TVR Cultural a redifuzat dialogurile Danielei Zeca Buzura cu regizorul Mihai Măniuțiu, artista Cela Neamțu, criticul literar Paul Cernat, scriitoarea Ioana Drăgan, compozitorul Eugen Doga și arheologul Cătălin Pavel. Emisiunea „Mic dejun cu un campion” este transmisă de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.

 

Un text de Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”

 

Mihai Măniuțiu - regizor

  • Luni, 10 iulie, ora 10.00

Mihai Măniuțiu a pus în scenă, ca regizor şi scenarist, peste 100 de spectacole pe scenele tuturor teatrelor importante din România, dar şi în Marea Britanie, Statele Unite (unde activează ca profesor invitat la University of California, Irvine) și Belgia.

Palmaresul său numără peste 20 de premii importante, dintre care şase premii UNITER. Complexitatea personalităţii sale, ariile creatoare atât de diverse, dar convergente, dublate de o distincţie şi o modestie aristocratice, pe care şi le-a cultivat întreaga viaţă, fac din Mihai Mănuţiu cu o amplă perspectivă a lumii în care trăim.

Teatrul este şi va rămâne efemer”, este convins Mihai Mănuţiu, unul dintre cei mai importanţi regizori, scenarişti şi profesori de teatru români contemporani. Cu aceeași pasiune, și-a descoperit și interesul pentru scris.

Un muncitor al scenei, un magician de spații ample și coregrafii halucinante, și un bijutier al frazei, un artizan al prozei metaforice”, îl descrie Dan. C. Mihăilescu, prietenul său, în prefața uneia dintre cărțile sale recente.

Măniuțiu a fost invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun” în 2022.

 

Cela Neamțu - artistă vizuală

  • Marți, 11 iulie, ora 10.00

Mă joc cu firul de lână până îl transform într-un miracol vizual. Mă străduiesc să păstrez echilibrul dintre «a păstra» și «a inova»”, spunea Cela Neamțu, una dintre cele mai cunoscute artiste decoratoare din România, la „Mic dejun”, în 2022.

Îmbinând tradiţia tapiseriei occidentale cu cea a cusăturilor româneşti medievale, Cela Neamţu a creat, de-a lungul îndelungatei sale cariere, mii de opere de artă, prezentate pe toate meridianele lumii, pentru care a fost recompensată cu unele dintre cele mai prestigioase şi râvnite premii.

Zestrea de tehnici aproape uitate şi imagini a tapiseriei şi cusăturilor medievale româneşti s-a păstrat în creaţia sa prin îmbinarea tehicii tapiseriei contemporane cu celebrul „punct de la Putna„, preluat din broderia veche moldovenească.

De la preţioasele „flamanderii” – tapiserii de mici dimensiuni – reprezentând semnele zodiacale, îngeri şi sfinţi, însemne sacre, liturgice sau motive vegetale şi zoomorfe, la miniaturile și 0colajele textile, prin care valorifică aleatoriu fragmente de cusături de pe veşmintele ţărăneşti sau scoarţe paretare de o fineţe desăvârşită, la marile compoziţii de autor cu „Ferestre” şi „Păsări”, Cela Neamţu şi-a definit un univers cu multiple chei de lectură spirituală, filosofică şi plastică.

 

Paul Cernat - critic literar

  • Miercuri, 12 iulie, ora 10.00

Este activ, citeşte mult, scrie aşişderea, zâmbeşte cu zgârcenie, îşi preţuieşte şi îndrumă cu autoritate studenţii de la Facultatea de Litere a Universității din București, ştie ce spune şi are şi de ce, pentru că este unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători ai Avangardei literare româneşti, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi doctor în Filologie cu cel mai înalt titlu: „Summa cum Laude”.

Din momentul în care am publicat un volum, el nu îmi mai aparţine”, explica Paul Cernat, invitat la „Mic dejun” în 2022.

Toţi mitologizăm fără să vrem. Suntem înconjuraţi de semne”, mai spunea criticul, născut chiar în aceeași zi în care s-a născut și Marin Preda, un scriitor clasicizat ca bun naţional pentru că aparţine unui timp în care literatura era privită ca un blazon al statului, „reprezenta o putere pe care se băteau mulţi”, explica, în studiile sale, Paul Cernat.

 

Ioana Drăgan, scriitoare

  • Joi, 13 iulie, ora 10.00

Nu am scris printre picături. A fost o alegere. Tot ceea ce am făcut în viaţă, cariera de scriitor, cea de jurnalist de televiziune, pe care am practicat-o atâţia ani, întâlnindu-mă cu oameni pe care îi preţuiesc, apoi cea de diplomat în domeniul culturii la Institutul Cultural Român, într-un departament complex şi foarte solicitant, familia, copilul meu minunat, părinţii, totul mă defineşte prin alegerile pe care le-am făcut la timpul potrivit.

Încerc să nu suprapun activităţile mele. Am scris şi voi mai scrie. Am fost publicată şi, încerc să cred că m-am bucurat de preţuirea şi a publicului, şi a criticii, şi a colegilor mei. Cred că am reuşit în literatură ceea ce mi-am propus şi sper s-o fac în continuare. Privesc cu încredere către viitor, ca şi personajele mele”, spunea Ioana Drăgan, invitată la „Mic dejun” în 2022.

Ioana Drăgan este directoarea generală a Direcției Generale a Reprezentanțelor în străinătate ale Institutului Cultural Român (ICR), prozatoare și eseistă și a fost realizatoare de emisiuni culturale la TVR.

 

 

Eugen Doga - compozitor

  • Vineri, 14 iulie, ora 10.00

Dumnezeul nostru caută să menţină în om balanţa, echilibrul şi armonia”, este convingerea lui Eugen Doga, aflat la apogeul vieţii şi creaţiei sale.

Valsul compus de el pentru coloana sonoră a filmului „Gingaşa şi tandra mea fiară”, regizat în 1978 de Emil Loteanu, a fost recunoscută de UNESCO ca fiind a patra capodoperă muzicală a secolului XX. Aceasta şi multe altele au clădit o carieră strălucitoare, nelipsită însă de umbrele sale, pe care muzicianul le-a deconspirat în cartea-confesiune „Eugen Doga – Viaţa mea aşa cum a fost să fie”, apărută la Editura Cartier popular, în octombrie 2021.

Despre Eugen Doga s-au scris cărţi şi s-au produs mai multe filme documentare şi este unul dintre cei mai titraţi muzicieni contemporani – peste 32 de titluri îi confirmă cariera de muzician, în România, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ţările Commonwelth-ului, Statele Unite, Elveţia.

O planetă descoperită în 1987 a fost denumită cu numele său, 10504 Doga. Este „Artist al Poporului” şi membru titular al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova. A trăit mereu între lumi şi graniţe. A studiat pretutindeni şi s-a inspirat din fibra ascunsă a culturilor din care se revendică pe care a transpus-o apoi, genial, în muzică.

Eugen Doga a fost invitatul Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun” în 2022.

(w882) Eugen Doga

 

Cătălin Pavel - arheolog

  • Duminică, 16 iulie, ora 10.00

Eu mă odihnesc scriind. Scap de stres, de griji, de gânduri, de toate”, spunea Cătălin Pavel, în 2022, invitat la „Mic dejun”.

Cătălin Pavel, un strălucit arheolog, se revendică ca moştenire de la clasicii Nicolae Iorga şi Vasile Pârvan, dar priveşte urmele trecutului dintr-o cu totul altă perspectivă. Un istoric şi cercetător laborios, un publicist cu atitudine şi un scriitor de succes. Romanele, poeziile, zecile de articole de presă şi studii arată că viaţa se vede altfel atunci când, de foarte tânăr, crezi că „nimic nu se poate fără combustibilul bucuriei”.

Cătălin Pavel este unul dintre cei mai tineri arheologi care au săpat la Troia, Milet şi Gordion în Turcia, în situri arheologice din Franţa, Germania, Marea Britanie, Maroc şi Israel, dar şi la Histria şi alte şantiere din România. Predă la Universitatea „Ovidius” din Constanţa. A beneficiat de burse doctorale și postdoctorale în domeniu şi este, în egală măsură, scriitor şi jurnalist.

În arheologie lucrezi cu timpul revolut. Este o alternanţă între vechi - ceea ce scoţi din situl pe care îl studiezi - şi momentul prezent, în care artefactele ies la lumină şi trebuie să înţelegi ceea ce se ascunde fie în spatele fiecăruia. Arhelologia este o ştiinţă a fragmentelor şi a recompunerii întregului din urme de multe ori insignifiante. Este un privilegiu să poţi face asta, pentru că până la tine, nimeni n-a mai văzut poate de mii de ani acel întreg”, arăta Cătălin Pavel.

 

 

 
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

Elisabeta Lipă, la „Portret de excelență”: În sportul de înaltă performanță, Comitetul Olimpic Internațional a introdus egalitatea de șanse | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală ...

 

#TVRedu