loader
Foto

„Mic dejun cu un campion”: Ediție specială de Crăciun, la TVR Cultural

TVR Cultural a transmis, în ziua de Crăciun, de la ora 10.00, o ediție specială a emisiunii „Mic dejun cu un campion”. Daniela Zeca Buzura i-a invitat la dialog pe realizatorii TVR Cătălin Ștefănescu, Marina Constantinescu și Irina Păcurariu. VIDEO

 

Cei patru moderatori ai Televiziunii Române au discutat despre experiența acumulată în cei 30 de ani de presă și analizează și impactul pe care l-a avut Revoluția Română asupra societății, dar și asupra lor, ca oameni.

Totodată, Ileana Ploscaru Panait, producătoarea emisiunii „Mic dejun cu un campion”, a subliniat că această întâlnire „este cu atât mai specială, cu cât suntem colegi nu doar de breaslă, ci şi de trust media. Ce ne-a adus împreună? Cei peste treizeci de ani de carieră ca jurnalişti.

Apoi, programele asupra cărora ne-am lăsat amprenta şi care sunt astăzi brand-uri ale TVR. Şi, mai ales, cred eu, o prietenie şi o solidaritate care nu sunt exprimate zi de zi, dar care vin dintr-o camaraderie bine înţeleasă şi care se traduce, în primul rând, prin reala apreciere pentru munca celuilalt, pentru recunoaşterea meritelor şi printr-un sincer, şi lipsit de formalism, „Te felicit!”, atunci când unul dintre proiectele noastre este premiat de breaslă sau de telespectatori”.

(w882) Mic dejun

Marina Constantinescu. Sursă imagine: TVR

Astfel, Cătălin Ștefănescu, realizatorul emisiunii „Garantat 100%”, a atras atenția că „învăţăm greu unele lucruri şi mai uşor altele. Este sănătos şi responsabil să te gândeşti la cei care s-au jertfit atunci crezând în libertate. Ca să-l parafrazez pe un scriitor contemporan - «Nu este deloc uşor să trăieşti în pielea unui păcălici al istoriei».

Zilele acelea mi-au creat traume pe care le am şi astăzi. Nu mai pot să stau în mulţime. Mă uit mereu în spate când merg pe stradă. Îmi aduc aminte că ne pregăteam să ne colindăm profesorii. Ca în fiecare an. Nu era bucurie. Era spaimă. O solidaritate tăcută”, a adăugat Marina Constantinescu, realizatoarea emisiunii „Nocturne”.

(w882) Mic dejun

Cătălin Ștefănescu. Sursă imagine: TVR

Și Daniela Zeca Buzura și-a amintit: „Mă uitam cu groază cum arde Biblioteca Universitară. Eram pe stradă cu alţi colegi de la facultate, adăpostindu-ne cum puteam. Şi mă gândeam că eu nu vreau să trăiesc într-o lume fără Biblioteca Regelui Carol şi fără Muzeul de Artă”.

Irina Păcurariu, moderatoarea emisiunii „Rețeaua de Idoli”, a subliniat că „Iaşul trebuia să fie focarul. Mă întreabă şi astăzi fiica mea adolescentă despre ce s-a întâmplat atunci. Noi, părinţii, trebuie să le spunem cum a fost. Ce a fost. Trebuie să-i facem curioşi. Nu să aşteptăm să scrie cineva manualul de istorie. Tânăra generaţie este onestă, responsabilă, sensibilă şi lucidă. Eu am impresia că generaţia noastră s-a pierdut printre detalii”.

(w882) Mic dejun

Irina Păcurariu. Sursă imagine: TVR

Cu graţie şi umor, alteori mai serios şi ironic, analitic şi obiectiv, dar cu vervă şi şarm, Daniela Zeca Buzura, gazda emisiunii „Mic dejun cu un campion”, îşi provoacă interlocutorii la dezvăluiri ce, de multe ori, îi surprind chiar şi pe cei în cauză. În cei șapte ani de emisiune şi 14 sezoane de până acum, aproape 200 de personalităţi au fost invitaţii Danielei Zeca Buzura la „Mic dejun cu un campion”. La TVR Cultural, de luni până vineri și duminică, de la ora 10.00.

 
„Mic dejun cu un campion”: Daniela Zeca Buzura, în dialog cu Andreea Marin (ediție din 2017) | VIDEO

Între 5 și 11 august, TVR Cultural redifuzează dialogurile Danielei Zeca Buzura cu pictorul Ilie Boca, gimnasta Cătălina Ponor, scriitoarea Ioana ...

Elisabeta Lipă, la „Portret de excelență”: În sportul de înaltă performanță, Comitetul Olimpic Internațional a introdus egalitatea de șanse | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, dialogul dintre Mihaela Olaru, gazda emisiunii „Portret ...

Sculptorul Laurențiu Mogoșanu, la „Biografii necesare”: „Eu Îl mărturisesc pe Hristos şi asta se vede în arta mea” | VIDEO

TVR Cultural i-a invitat pe telespectatori să revadă, la „Biografii necesare”, în 11 august, de la ora 22.10, dialogul dintre artista vizuală ...

 

#TVRedu