loader
Foto

Memorialul Văcăreştilor de la Mogoşoaia

TVR 2 continuă campania-eveniment dedicată Mănăstirii Văcăreşti, iar în această vineri, 21 noiembrie, de la ora 19:00, Daniela Zeca Buzura v-a invitat la o nouă dezbatere despre crearea unui memorial Văcăreşti alături de istoricul de artă Doina Mândru.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

După 30 de ani de la demolare, instituirea unui ansamblu memorial unic al Mânăstirii Văcăreşti se impune, fără îndoială. Această idee, s-a materializat prin strădania d-nei Doina Mândru, fost director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia. Aici se păstrează cea mai mare parte din pietrăria sculptată şi un număr important de fragmente de pictură murală restaurate cu grijă de prof. univ. dr. Dan Mohanu, pictor restaurator.

Alături de ei, în reportajele emisiunii, acad. Răzvan Theodorescu şi P. C. Irineu Dogaru, preotul paroh al Mânăstirii Cotroceni, arhitecţi şi istorici de artă, au readus în memoria publicului, rolul cultural şi spiritual al Mânăstirii Văcăreşti, precum şi posibilitatea reconstituirii ei.

Iniţiative singulare şi valoroase, precum cea a d-nei Doina Mândru susţinută de Primăria Municipiului Bucureşti sunt fără îndoială demne de toată lauda, dar nu rezolvă, în integralitatea ei, problema unui memorial complet al Mânăstirii Văcăreşti.

Campania „Comoara pierdută – Mănăstirea Văcăreşti”

Campania militează pentru un gest recuperatoriu. La mai bine de 290 de ani de la ctitorirea acestui ansamblu monastic de către Nicolae Mavrocordat – primul domn fanariot din Ţara Românească şi la 30 de ani de la demolarea lui, campania doreşte să atragă atenţia nu numai asupra unui fapt istoric, a valorii acestui complex considerat drept cel mai important sit ortodox din sud-estul Europei, apogeu şi, totodată, testament al artei brâncoveneşti, ci să recupereze memoria monumentului pierdut. Mai multe informaţii despre campanie găsiţi aici.

Toate ediţiile sunt disponibile pe TVR+.

 

 
Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

Învățarea limbilor străine în România | VIDEO

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

În ultimii ani, România s-a distins în cadrul Uniunii Europene printr-o statistică remarcabilă: aproximativ 95% dintre elevii de gimnaziu învață, ...

Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză la Cluj-Napoca

Joi, 21 noiembrie, Cluj-Napoca a fost gazda unei sărbători deosebite, marcând Ziua Internațională a Profesorilor de Limba Franceză. În sala ...

100 de ani în 10 ecranizări străine: de la cărți la filme de succes

Un manuscris respins de 12 edituri, dar și piese de teatru recompensate cu Premiul Pulitzer au devenit repere cinematografice și succese ...

 

#TVRedu